VIDEO Boris Becker, închis într-o celulă dărăpănată, într-o închisoare violentă, supraaglomerată și infestată cu șoareci

Boris Becker, închis într-o celulă dărăpănată, într-o închisoare violentă, supraaglomerată și infestată cu șoareci Tenis

Boris Becker este închis la Wandsworth, închisoare supraaglomerată, infestată cu șoareci și șobolani. Fostul tenismen s-a plâns de calitatea mâncării oferite deținuților. 

Condamnat la închisoare pentru o perioadă de 2 ani și 6 luni, Boris Becker a ajuns să își regrete deciziile din trecut mai repede decât și-ar fi putut imagina. 

De 6 ori campion în turneele de mare șlem, fostul tenismen german a fost închis la Wandsworth, închisoare de categoria B, aflată la doar 3,5 kilometri distanță de faimosul Teren Central de la Wimbledon, unde a câștigat trei finale. 

  • Marti Boris Becker Inchisoare

Boris Becker, prizonier într-o închisoare supraaglomerată, infestată cu șoareci și șobolani

Marea problemă a acestei închisori o reprezintă condițiile, care ridică situații nefericite nenumărate pentru prizonieri. Potrivit Daily Mail, Boris Becker este ținut într-o clădire victoriană veche de 170 de ani, supraaglomerată și infestată cu șoareci și șobolani. 

Inspector șef al închisorilor din Marea Britanie, Charlie Taylor a scris într-un raport că închisoarea de la Wandsworth este una dintre cele mai violente din întreaga țară. Consumul de droguri și problemele de sănătate mintală ale prizonierilor se numără printre cele mai apăsătoare lupte cu care se confruntă deținuții. 

În același raport, se afirmă că paza închisorii Wandsworth a fost nevoită să intervină de 1295 de ori în intervalul studiat, adică, în medie, de 4 ori per zi. 

„Deținuții petrec mai mult de 22 ore pe zi în celule dărăpănate și există doar 6 dușuri la fiecare 86 de celule,” se arată scris în raport, potrivit Tennis World USA

Wandsworth este, de asemenea, o închisoare de detenţie preventivă, folosită pentru a reţine temporar infractori care sunt transferaţi ulterior pentru a-şi ispăşi pedepsele în altă parte, ceea ce înseamnă că probabilitatea ca Becker să îşi petreacă întreaga perioadă de detenţie acolo este redusă.

Infracțiunile comise de Boris Becker

Fostul mare tenisman german Boris Becker, triplu campion la Wimbledon, a fost găsit vinovat în patru din cele 24 de capete de acuzare formulate împotriva sa în legătură cu falimentul personal declarat în 2017, a decis juriul unui tribunal londonez.

Becker (54 ani), care are în palmares şase titluri de Mare Şlem, fusese declarat falimentar în 21 iunie 2017 din cauza unui împrumut de 3 milioane de lire sterline (3,5 milioane de euro) făcut la banca privată Arbuthnot Latham şi nereturnat, pentru o proprietate la Mallorca (Spania).

Fostul campion a fost acuzat că a ascuns bunuri în valoare de milioane de lire sterline, inclusiv două trofee cucerite la Wimbledon, pentru a evita să îşi achite datoriile.

Becker, care trăieşte în Marea Britanie din 2012, a pretins că a colaborat cu administratorii însărcinaţi cu asigurarea bunurilor sale, oferindu-şi chiar şi inelul de nuntă, acţionând conform sfaturilor primite de la experţi.

Boris Becker a fost găsit vinovat în patru capete de acuzare conform Legii Insolvenţei de juriul curţii Southwark Crown din Londra, pentru înstrăinarea de proprietăţi, două capete de nedezvăluire a averii şi unul de ascunderii de datorii.

Germanul a vândut deja la licitaţie o serie dintre trofeele câştigate, pentru suma de 700.000 de lire (840.000 euro), pentru a achita o parte din datorii. Acuzarea i-a reproşat că nu a declarat două proprietăţi în Germania, precum şi o cotă dintr-un apartament londonez, ascunzând un împrumut de 825.000 de euro.

În 2017, când a fost declarat falimentul său, datoriile lui Becker, care a câştigat 49 de titluri într-o carieră sportivă de 16 ani, erau estimate la 50 de milioane de lire sterline. El contestă toate infracţiunile de care este acuzat.

Urmărește a doua ediție a emisiunii Poveștile Sport.ro, cu Andru Nenciu, în care invitatul de marcă a fost Andrei Pavel, cel mai bun tenismen al României în noul secol. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!