Românca Brenda Patea, acuzații grave îndreptate spre Alexander Zverev

Românca Brenda Patea, acuzații grave îndreptate spre Alexander Zverev Tenis

RTL Germania anunţă, miercuri, că s-a cerut o ordonanţă penală împotriva lui Alexander Zverev pentru că ar fi agresat-o fizic pe Brenda Patea, mama copilului său. Patea este un model german cu origini româneşti.

Detaliile plângerii nu sunt cunoscute, dar un purtător de cuvânt al Tribunalului Penal din Berlin a confirmat pentru postul de televiziune german RTL că Parchetul din Berlin a solicitat emiterea unei ordonanţe penale împotriva lui Alexander Zverev pentru violenţă fizică împotriva Brendei Patea, mama copilului său, relatează L’Equipe.

  • Romanca Brenda Patea Acuzatii Grave Indreptate Spre Alexander Zverev

Potrivit RTL, această solicitare arată că parchetul consideră că există suficiente suspiciuni cu privire la această infracţiune. Nu este vorba de o hotărâre, ci de o propunere de decizie a Parchetului care l-ar putea scuti pe Alexander Zverev de un proces public. Jucătorul ar putea primi o amendă de 480.000 de euro. În termen de două săptămâni se poate face apel împotriva ordonanţei penale.

În noiembrie 2020, fosta iubită a lui Zverev, Olga Sharypova, l-a acuzat în presă pe jucătorul german de violenţă fizică şi psihologică, fără a sesiza instanţele de judecată.

Zverev, aflat pe locul 19 mondial, participă în această săptămână la turneul de la Bastad (Suedia) şi urmează să îl înfrunte joi, în optimi, pe brazilianul Thiago Monteiro.

Alexander Zverev şi Brenda Patea au împreună o fetiţă născută în 2021. Potrivit presei sportive, Patea, în vârstă de 26 de ani, are origini româneşti.

News.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!