Campioana US Open 2021, Emma Răducanu, reduce criticii la tăcere: „Nu-mi pasă dacă ajung pe locul 1000 WTA”
Emma Răducanu a afirmat că este pregătită pentru scenariul în care va trebui să o ia din nou de la zero în circuitul de elită al tenisului feminin.
Campioana US Open 2021, Emma Răducanu (19 ani, 10 WTA) nu se teme de scenariul în care va înregistra o cădere liberă în clasamentul WTA, după încheierea ediției 2022 a Openului American.
Sportiva britanică cu tată român a declarat că este pregătită să o ia de la capăt, chiar dacă acest scenariu este departe de a fi cel mai ușor dintre cele pe care le are la dispoziție.
Emma Răducanu ar putea să cadă în zona locurilor 90-100 WTA, în cazul unei eliminări în primul tur la US Open
„Cred că, indiferent de ce am spus, probabil că am avut anumite așteptări de la mine care erau probabil un pic deformate. Iar acum, cu adevărat, le accept", a spus Emma Răducanu. „Bine, nu va fi neapărat drăguț sau ușor, dar sunt 100% de acord să o iau de la capăt, ca să fiu sinceră.
De exemplu, dacă clasamentul meu se prăbușește până la 1000 WTA sau ceva de genul ăsta, atunci nu-mi pasă pentru că știu că sunt capabilă. Am învățat că sunt destul de rezistentă. Am fost doborâtă în fiecare săptămână, literalmente în fața tuturor, și m-am ridicat de fiecare dată. Este doar o experiență de învățare distractivă pentru mine,” a punctat Emma Răducanu, într-o conferință de presă organizată la Washington.
Emma Răducanu a învins-o pe Louisa Chirico (216 WTA), scor 6-4, 6-2 în primul tur al competiției WTA 250 de la Washington și o va întâlni pe columbianca Osorio Camila (67 WTA), în faza optimilor de finală.
A rad DC debut ✨
No.2 seed @EmmaRaducanu rolls past Chirico in straight sets!#CitiOpen pic.twitter.com/DTioI3Lr5g
— wta (@WTA) August 3, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News