Campion la Australian Open și Roland Garros, Rafael Nadal a vorbit în premieră despre posibilitatea de a reuși Marele Șlem în 2022
Rafael Nadal se antrenează în aceste zile pe iarba de la Mallorca, un indiciu solid care susține participarea sa la Wimbledon (27 iunie - 10 iulie).
Călătoria spaniolului Rafael Nadal înspre împlinirea vârstei de 36 de ani a fost multe peste așteptări, din punct de vedere competițional.
În ciuda rupturii de os scafoid de care suferă la nivelul piciorului stâng, tenismenul născut în Manacor a debutat în sezonul 2022 cu 20 de victorii consecutive și s-a impus în primele două turnee de mare șlem ale anului, Australian Open și Roland Garros.
Rafael Nadal: „Chiar dacă joci perfect, mi se pare nebunesc să reușești Marele Șlem.”
Vorbind despre posibilitatea de a reuși Marele Șlem, performanță care ar însemna câștigarea tuturor celor patru competiții de Grand Slam în același an, Rafael Nadal a catalogat scenariul „nebunesc,” într-un interviu oferit AS.
„Da, e nebunesc. Chiar dacă joci perfect, mi se pare nebunesc să reușești asta, pentru că e o performanță neatinsă de la Rod Laver, din 1969. Cel mai aproape de această performanță a fost Novak, anul trecut.
E nebunește și să te gândești la asta. Nici nu am luat în calcul și, mai degrabă decât să le câștig, aș semna să le joc pe toate patru,” a precizat Rafael Nadal, care a împlinit 36 de ani cu două zile înainte de a câștiga al 14-lea titlu la Roland Garros.
Nadal comentează lupta cu Djokovic și Federer pentru cele mai multe titluri de mare șlem
„Orice se poate întâmpla, corect? Ce părea imposibil anul trecut nu mai e acum. E clar că Novak se află într-o situație mai limpede, pentru că are nivelul de joc necesar și nu acuză probleme fizice. Roger este cine este, trebuie să te aștepți întotdeauna la ceva special din partea lui, chiar dacă știm cât îi va fi de complicat să revină la 40 de ani.
Vom vedea ce se va întâmpla. Nu mă gândesc la această cursă prea mult. Nu m-am îngrijorat când eram la egalitate sau condus, așa că nu mă îngrijorez acum, când conduc. Singurul lucru care mă preocupă e să fiu apt pentru a continua să concurez,” a completat Rafael Nadal.
Jucătorii cu cele mai multe titluri de Grand Slam
- Rafael Nadal - 22 (2x Australian Open, 14x Roland Garros, 2x Wimbledon, 4x US Open)
- Roger Federer - 20 (6x Australian Open, 1x Roland Garros, 8x Wimbledon, 5x US Open)
- Novak Djokovic - 20 (9x Australian Open, 2x Roland Garros, 6x Wimbledon, 3x US Open)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News