GALERIE FOTO Câte românce s-au calificat direct pe tabloul principal al Openului Australian 2025

Câte românce s-au calificat direct pe tabloul principal al Openului Australian 2025 Tenis

Australian Open 2025 va avea loc în perioada 12 - 26 ianuarie.

Tenisul românesc va avea minimum trei reprezentante pe tabloul principal al Openului Australian 2025.

Sorana Cîrstea (70 WTA), Irina Begu (82 WTA) și Jaqueline Cristian (86 WTA) sunt jucătoarele care au prins loc în competiția propriu-zisă de la Melbourne.

Un minim de trei românce pe tabloul principal al Openului Australiei 2025

Cea mai bună performanță a tenisului românesc la Australian Open din ultimii ani este optimea de finală jucată de Sorana Cîrstea, în ediția 2022.

În plus, Gabriela Ruse și Marta Kostyuk au jucat semifinală în turneul de dublu feminin de la Melbourne, în 2023.

Sorana Cîrstea

  • Sorana cirstea forehand lung de linie roland garros 2021

În proba individuală a Openului Australian 2025, Ana Bogdan, Anca Todoni și Gabriela Ruse li s-ar putea alătura celor trei compatrioate precizate anterior, în cazul în care vor reuși să depășească turneul preliminar.

Ana Bogdan, Anca Todoni și Gabriela Ruse vor lupta în calificările turneului de la Melbourne

La începutul lunii decembrie, Simona Halep doar speră la primirea unui wildcard pe tabloul principal al turneului de mare șlem de la antipozi.

În ianuarie 2025 se vor împlini șapte ani de la finala jucată de Simona Halep în Openul Australiei. Halep a cedat-o în trei seturi în fața danezei Caroline Wozniacki.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!