Câte terenuri de tenis pe ciment are România în 2022
Marius Copil a vorbit despre o realitate tristă, care poate împiedica prelungirea tradiției României în tenisul mondial.
Sezonul în tenisul de top este alcătuit majoritar din turnee derulate pe suprafață dură, însă tenisul românesc întâmpină limitări notabile în ce privește posibilitățile jucătorilor de a se antrena pe hard în propria țară.
Marius Copil a dezvăluit că, în perioada în care România avea zece jucători aproape sau în interiorul topurilor 100 ATP și WTA, Federația Română de Tenis asigura un singur teren de hard pentru antrenament.
„Eram zece sportivi în sau aproape de prima sută, și aveam un singur teren de hard la federație.”
„În anii trecuți, în care eram eu, Horia Tecău, Adrian Ungur, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian... eram zece sportivi în sau aproape de prima sută, și aveam un singur teren de hard la federație.
Dacă vrei să te antrenezi trei ore, nu ai cum, fizic, nu merge. Nu ai unde să te antrenezi. Mulți fac presezonul în străinătate nu doar pentru a se adapta la climă, ci și pentru că aici nu ai unde,” a dezvăluit Marius Copil, în podcastul „1 la 1”.
„Mulți fac presezonul în străinătate pentru că aici nu au unde.”
„E greu, infrastructura e slăbuță la noi,” a spus Marius Copil, în podcastul „1 la 1”, după care a descris situația terenurilor de hard din tenis din România. „Avem terenul de la federație... mai sunt celelalte trei de la federație, care trebuie înnoite, pentru că sunt foarte stricate.
După aceea, mai sunt indoor două la Izvorani, pe care niciodată nu le putem folosi pe amândouă, e doar unul... mai sunt în anumite locații, la Olga Gudynn sunt două în balon, le numărăm pe degete,” a adăugat tenismenul arădean.
În 2021 și 2022, România a găzduit Openul Transilvaniei, un turneu de calibru WTA 250, derulat pe suprafață hard indoor, la Cluj-Napoca.
Rezultatele româncelor au fost impresionante în prima ediție, când Simona Halep a jucat finala, iar Jaqueline Cristian s-a calificat până în faza sferturilor de finală, însă ediția 2022 nu a confirmat aceleași parcursuri lungi. Gabriela Ruse a fost jucătoarea cu cel mai lung traseu, dar s-a oprit în optimile de finală.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News