Jucătorul italian a fost depistat pozitiv cu Clostebol, o substanță aflată pe lista substanțelor interzise de WADA. Jannik și-a demonstrat nevinovăția la ITIA.

Antrenorul lui Jannik Sinner a vorbit despre Simona Halep

Agenția Mondială Anti-Doping a făcut apel la TAS pentru a întoarce decizia WADA, iar jucătorul italian riscă suspendarea.

Antrenorul Simone Vagnozzi, unul dintre apropiații lui Jannik Sinner, a vorbit despre momentele prin care trece tenismenul și a menționat-o și pe Simona Halep, care a fost suspendată pentru dopaj cu Roxadustat timp de mai bine de un an.

Nu au fost niște luni ușoare. Am încercat să îl susținem cât mai mult posibil și să evităm să ne gândim la ce nu putem controla. Ne ajută că avem conștiința curată. Dacă a primit mesaje din partea colegilor? Dacă vorbești despre ceva, trebuie să fii informat.

Sentința are 50 de pagini, nu știu câți le-au citit. Nu poți face comparații cu alte cazuri, așa cum este cel al Simonei Halep, dar, în vestiar, toată lumea știe că Jannik nu a făcut nimic greșit. Dacă aș fi un jucător mai puțin calm decât este Sinner, aș fi îngrijorat știind că nu am niciun avantaj, că am făcut tot posibilul să evit contaminarea, dar risc să fiu descalificat”, a spus Simone Vagnozzi, antrenorul lui Jannik Sinner, conform Tennis World USA

Patrick Mouratoglou, acuzat că i-a distrus viața Simonei Halep

Rennae Stubbs, cunoscută pentru opiniile sale directe, a declarat într-un podcast că Mouratoglou ar fi jucat un rol crucial în scandalul de dopaj care a zguduit tenisul românesc și care a dus la o suspendare de doi ani pentru Simona Halep

Antrenoarea australiană susține că Halep ar fi trebuit să fie mai prudentă în alegerea colaboratorilor, având în vedere trecutul lui Mouratoglou.

"Fără îndoială, el (Patrick Mouratoglou, n.r.) i-a distrus viața Simonei Halep cu acest incident, cu aceste acuzații despre acești oameni care i-au pus diverse lucruri în băuturi sau orice ar fi fost. Acum ea a ispășit o suspendare de doi ani. Adică, nu știu, eu aș fi puțin precaută în a avea în preajma mea oameni cu astfel de antecedente", a spus Rennae Stubbs în podcastul ei.