Ce medie generală a avut Simona Halep în ultimii ani de liceu, când câștiga turneul de la Roland Garros în proba de junioare

Ce medie generală a avut Simona Halep în ultimii ani de liceu, când câștiga turneul de la Roland Garros în proba de junioare Tenis

Simona Halep a reușit să aibă rezultate bune în ultimii trei ani de liceu, în ciuda faptului că dedica zilnic mai multe ore sportului care avea să o facă faimoasă în întreaga lume. 

Simona Halep (31 de ani, 9 WTA) a fost premiantă în ultimii trei ani de liceu, având o medie generală de peste 8,50, la conturarea situației finale a anilor școlari. 

În primul an de liceu, Simona Halep a fost întrebată de dirigintele Cătălin Spătaru ce plănuiește să facă cu viața sa, după încheierea școlii. 

  • Ce Medie Generala A Avut Simona Halep In Ultimii Ani De Liceu Cand Castiga Turneul De La Roland Garros

Simona Halep a îmbinat performanța cu studiul: campioană la Roland Garros și premiantă, în 2008

„S-a gândit un pic și apoi mi-a răspuns atât de frumos, cu o voce atât de caldă, încât ori de câte ori o privesc la televizor îmi vin în minte aceste cuvinte: ‘Domnule diriginte, eu vreau să fac performanță. Voi fi cea mai bună din lume. O să vedeți!'”, mărturisește Cătălin Spătaru, dirigintele Simonei Halep, notează Fanatik

Declarația curajoasă făcută de adolescenta Simonei Halep s-a adeverit încă înainte ca sportiva din Constanța să absolve liceul. La 17 ani fără trei luni, Simona Halep câștiga turneul de la Roland Garros, în proba de junioare, în care a ocupat inclusiv locul întâi mondial, performanță atinsă și în proba de senioare, nouă ani mai târziu.

Cum a fost tranziția de la junioare la senioare pentru Simona Halep

„Tranziția de la junioare la senioare nu a fost prea ușoară. Obișnuiam să joc foarte bine un set, iar setul al doilea era mai ușor de câștigat, întrucât la junioare multe jucătoare se cam dădeau bătute în timpul meciurilor.

Impactul mare al tranziției a fost când am văzut că la senioare nimeni nu renunta, lupta pentru fiecare minge, iar, cu anii, am învățat că trebuie să fac și eu același lucru,” a spus Simona Halep, în 2021. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!