Ce s-ar fi intamplat daca Simona Halep ar fi incercat niste loburi in acest meci? CRONICA esecului cu Taylor Townsend

Autor: Marcu Czentye

Raspunsul se asaza in terenul gandurilor nematerializate, al visurilor neindeplinite, undeva aproape de intrebarea „cum ar fi decurs finala Roland Garros 2014 / Australian Open 2018 daca Sharapova/Wozniacki nu taragana (aproape) neregulamentar reluarea jocului?”, in timp ce US Open ramane in continuare cel mai putin simpatizat Grand Slam de catre Simona Halep. N-o spune nimeni mai bine decat rezultatele insele.

Este emotie, e tensiune, e sentimentul ca tocmai am asistat la un eveniment sportiv de mare anvergura, care a zguduit din temelii cel mai mare stadion de tenis al lumii, Arthur Ashe. Desi n-a fost arhiplin, fiind un meci disputat dupa-amiaza la New York, atmosfera creata de Halep si Taylor Townsend, de duelul strans a doua jucatoare extraordinar de ambitioase, care au fost mai mereu in acest meci departe de zona lor de confort a fost realmente o raritate, o priveliste ce ne e oferita prea putin frecvent de sportul modern, dar care reprezinta tipul de moment-epifanie in care realizezi, sau poate doar iti amintesti, ca tenisul poate starni actiuni si senzatii al naibii de puternice.

Partida asta n-avea cum sa fie confortabila pentru niciuna dintre ele, si nici pentru privitor, pentru ca a fost un meci de sah. Simona n-a putut sa-si dezvolte jocul din spate, iar Townsend n-a putut sa nu urce la fileu, cand era prea constienta ca asta era singura sa sansa la victorie. Iar de aici incolo, Halep si Townsend au jucat un tenis-scrima, in care avea sa castige cea care cea care va gresi mai tarziu.

Ramasa cu numai 4 optiuni, toate greu de pus in aplicare – passing-uri „nadaliene”, loburi, retururi in picioarele adversarei si lovituri spre corp -, Simona si-a vazut scenariul meciului si probabilitatea victoriei ingustate dramatic, ajungand sa depinda de un singur factor: de cat de bine va lovi passing-urile. Iar passing-urile ar fi trebuit sa fie la un nivel djokovician pentru a trece de jocul lui Taylor Townsend de azi.

Cu 105 iesiri la fileu, dintre care 63 de succes – numere care proclama puternic ambitia usor nebuneasca, dar in sens pozitiv a americancei –, Townsend a amintit de un meci izbitor de asemanator, cel dintre Sergiy Stakhovsky si Roger Federer, de la Wimbledon 2013, cand ucraineanul l-a scos pe multiplul campion de la Wimbledon din turneu, dupa 96 de iesiri la fileu, dintre care 61 fructificate cu punct.

Doar ca furtuna jocului serviciu-voleu a venit din nou neanuntata. Primul set a fost tern, iar pe masura ce Simona Halep a reusit sa prelungeasca punctele, curajul si agresivitatea lui Taylor Townsend se retezau, cedand loc unei prime manse incheiate in 32 de minute, scor 6-2 pentru Simona.

Parea sa fie o victorie de rutina, tipica unei campioane de Grand Slam in prima saptamana a unui astfel de turneu.

Insa Halep a fost surprinsa de perseverenta dincolo-de-intelegere a lui Townsend. Americanca a inceput, sincronic, sa serveasca mult mai bine, dar si sa se repeada la fileu, fara a se hazarda inutil totusi, unde avea sa loveasca voleu dupa voleu, care mai de care mai apropiat de standardul perfectiunii.

Cu alte cuvinte, pana si jucatorii de dublu care au urmarit partida au fost, in mod cert, invidiosi pe abilitatile de voleu ale lui Townsend.

Jucand serviciu-voleu dupa serviciu-voleu, Townsend a sprintat eficient si des catre plasa, izbutind astfel sa isi minimizeze deficienta vitezei de deplasare in teren de pe linia de fund. Evitand jocul de baseline, Taylor a surprins-o pe Halep, a introdus-o intr-o zona gri, unde ideile creative s-au estompat pentru romanca, ba mai mult, Simona a intrat in jocul lui Townsend, incercand deseori in setul 2 sa grabeasca incheierea punctelor si sa loveasca mingea la fel de puternic, la fel de decisiv precum Taylor.

Ratacita si indepartata de planul sau de joc initial, Simona Halep se regasea in setul decisiv, la scorul de 1-1 lovind cu racheta de 4 ori pamantul, intr-un gest necaracteristic ei, care semnala o cantitate de frustrare dificil digerabila pana si pentru una dintre cele mai rabdatoare si luptatoare jucatoare din circuit.

???? pic.twitter.com/l2JdRIaoCC

— SimoReactions (@Simoreactions) August 29, 2019

Simona nu si-a regasit reperele inainte de ceea ce urma sa fie un rollercoaster tenisistic, emotional si fizic. La 2-3, Simona rata 3 mingi de break la rand, iar scorul devenea 2-4. Avea sa fie momentul in care Halep sa-si aminteasca bazele uneui joc eficient impotriva lui Townsend: lovituri bine plasate, care sa o oblige sa loveasca din alergare.

Dar planul n-a functionat pentru prea multa vreme, intrucat Townsend parea sa fie peste tot in zona fileului, greselile de voleu se imputinau, iar backhand-ul in cross ii aducea chiar si puncte usoare de pe fundul terenului. Toate acestea au inhibat jocul Simonei, care a trimis eronat multe passing shot-uri care, in alte conditii de presiune, ar fi fost usoare.

Cu un hold extrem de greu obtinut, Simona facea 4-5, game in care avea sa supravietuiasca mai tarziu in fata a doua mingi de meci, dintre care una solutionata cu un passing de rever superb.

De la 3-5 in setul decisiv, Simona a revenit fantastic, salvand mingi de meci, nedescurajandu-se la retururile lungi si la backhand-urile in cross lovite plat, direct castigatoare pentru Townsend.

Dupa 3 game-uri adjudecate consecutiv, Simona avea sa aiba si ea minge de meci, oportunitate pe care a dispersat-o insa mult prea usor, cu un retur de forehand trimis mult prea puternic in comparatie cu dimensiunile terenului.

Tiebreak-ul a fost despre paroxism. Arthur Ashe fremata alternativ pentru Simona, pentru Taylor, iar pe teren cele doua jucatoare de sah incercau constant sa maximizeze eficienta propriei tactici. A fost un rever exceptional lovit de Simona din alergare, a fost un retur genial trimis in picioarele oponentei, dar in cele din urma n-a fost suficienta putere mentala pentru a o depasi pe Townsend, mult prea hotarata sa bifeze prima calificare a carierei in turul 3 la US Open.

La a treia minge de meci, dupa 126 de minute intense de joc, Townsend contura miracolul unui succes care, conform spuselor sale de dupa finalul jocului, ii confera in sfarsit increderea de care avea nevoie pentru a se asigura ca este capabila sa invinga orice jucatoare din circuit.

Iar noi, bulversati si miscati, dupa un meci intens de tenis foarte tacticizat si echilibrat, ramanem doar cu o intrebare: ce s-ar fi intamplat daca Simona ar fi incercat niste loburi in acest meci?