Ce se întâmplă cu Novak Djokovic după operația la genunchi. Anunțul jucătorului sârb

Ce se întâmplă cu Novak Djokovic după operația la genunchi. Anunțul jucătorului sârb Tenis

Novak Djokovic a fost operat cu succes la genunchiul drept, într-o clinică din Paris, după retragerea de la Roland Garros, a anunţat joi tenismanul sârb.

"Nole" a suferit o leziune la meniscul medial al genunchiului drept în timpul meciului câştigat, luni, în cinci seturi în faţa argentinianului Francisco Cerundolo, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros. Sârbul şi-a anunţat ulterior retragerea din competiţie.

Această accidentare i-a spulberat speranţele jucătorului de a câştiga cel de-al 25-lea trofeu de Grand Slam, obligându-l totodată să cedeze, începând de luni, fotoliul de lider al clasamentului ATP italianului Jannik Sinner.

"Ziua trecută, a trebuit să iau nişte decizii grele, după ce am suferit o ruptură de menisc, în timpul ultimului meu meci. Încă procesez totul, dar sunt bucuros să vă informez că operaţia a decurs bine", a scris Djokovic într-o postare pe Instagram.

"Sunt foarte recunoscător faţă de echipa medicală care mi-a fost alături, precum şi pentru sprijinul copleşitor pe care l-am primit din partea fanilor mei. Voi face totul pentru a fi sănătos şi apt să mă întorc pe teren cât mai curând posibil. Dragostea mea pentru acest sport este puternică şi dorinţa de a concura la cel mai înalt nivel este ceea ce mă face să merg mai departe", a adăugat sârbul.

Novak Djokovic, în vârstă de 37 de ani, riscă să rateze turneul de Grand Slam de la Wimbledon (1-14 iulie), pe care l-a câştigat de şapte ori, existând temeri legate şi de participarea la Jocurile Olimpice de la Paris, programate în perioada 27 iulie - 4 august.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!