Cea mai bună româncă din turneu, Ana Bogdan, eliminată în prima zi la Transylvania Open!
Ana Bogdan a părăsit competiția de calibru WTA 250 de la Cluj-Napoca încă din runda inaugurală, după meciul cu Jule Niemeier.
Ana Bogdan (29 de ani, 46 WTA) a fost învinsă de germanca Jule Niemeier (23 de ani, 74 WTA), scor 7-6 (5), 6-2, în runda inaugurală a întrecerii WTA 250 de la Cluj-Napoca, intitulată Transylvania Open.
Sportiva din Sinaia, stabilită actualmente în cel mai mare oraș transilvănean nu a reușit să învingă emoțiile inerente debutului, cedând un tiebreak echilibrat în primul set, după trei puncte pierdute la rând, de la scorul de 4-5.
Ana Bogdan, eliminare în primul tur la Transylvania Open 2022
Trei break-uri și-a securizat Jule Niemeier în setul secund, care a fost mult mai ușor câștigat, în condițiile în care Niemeier a profitat de 50% din mingile de break procurate.
Cu 12 puncte mai multe în cont, la finalul partidei, Jule Niemeier s-a impus cu sânge rece, apropiindu-și o partidă mai echilibrată decât lasă de gândit scorul setului secund.
În turul doi, Niemeier va primi replica Olgăi Danilovic / Kamillei Rakhimova, în timp ce Ana Bogdan va părăsi competiția, primind pentru participare suma de €2,796.
That was very good from Jule Niemeier, who stops an in-form Ana Bogdan in the first round of #TO2022, 7-6, 6-2. pic.twitter.com/3MKvujNutl
— Transylvania Open (@TransylvaniaOpn) October 10, 2022
Spooky szn starts with the @TransylvaniaOpn ????♂️
Scary good from ????????@ana_bogdan!#TO2022 pic.twitter.com/5msIyt27Rx
— wta (@WTA) October 10, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News