Cea mai mare necunoscuta inaintea finalului de an. Colaborarea cu Darren Cahill a incetat, Simona e misterioasa: "In cateva zile anunt numele antrenorului"
Revenita in tara dupa ce a participat la Turneul Campioanelor de la Singapore, Simona Halep a vorbit despre viitorul sau, dar si despre tragedia de la Colectiv, de vineri seara. Sportiva a anuntat ca va merge sa doneze sange pentru victime.
Simona Halep a abordat insa si tema eliminarii suferite la Singapore, dar si pe cea a viitorului sau. Jucatoarea, care incheie al doilea an consecutiv in top 5 mondial, a spus ca se va antrena mai bine si mai mult pentru ca la anul sa obtina performante mai bine. Simona a transmis si faptul ca va anunta numele viitorului sau antrenor in scurt timp.
"M-am simtit obosita. A fost o experienta frumoasa. Sunt suparata, normal, dar merg mai departe.
Nu am nimic sa-mi reprosez, trebuie sa ma antrenez si mai bine, ca sa stau mai bine fizic. E al doilea an la rand pe care-l termin in top 5. E bine pentru mine. Sunt si aspecte la care trebuie sa mai progresez. Trebuie sa am un joc mai variat, sa-mi imbunatatesc si scurtele.
Multi asteapta foarte mult, eu imi vad de treaba mea si fac tot ce pot. Imi doresc un turneu de Grand Slam, dar nu trebuie sa fie o presiune pentru mine. Fiecare turneu e important.
O sa va anunt in cateva zile cu ce antrenor voi lucra", a declarat Simona Halep.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News