Cine o bate câștigă trofeul! Prin ce a trecut o ucraineancă la Transylvania Open (LIVE pe VOYO și Pro Arena)

Cine o bate câștigă trofeul! Prin ce a trecut o ucraineancă la Transylvania Open (LIVE pe VOYO și Pro Arena) Tenis

Anhelina Kalinina (48 WTA) va fi a treia favorită la câștigarea Transylvania Open 2025.

  • Transylvania Open 2025 (3 - 9 februarie) va fi transmis în direct și în exclusivitate de VOYO și PRO Arena.

Ucraineanca Anhelina Kalinina (27 de ani) este în căutarea primului titlu de campioană în circuitul WTA.

Sportiva din țara vecină va reveni - din postura de cap de serie numărul trei - în Openul Transilvaniei, după ce primele două sale prezențe s-au sfârșit în faza sferturilor de finală.

Anhelina Kalinina (48 WTA) revine la Transylvania Open după două ediții în care a absentat

În 2021, la prima ediție a turneului clujean, Kalinina a fost învinsă de Anett Kontaveit, scor 6-3, 6-1, estona urmând, ulterior, să ridice trofeul, în urma unei finale adjudecate în detrimentul Simonei Halep.

Un an mai târziu, Kalinina a fost eliminată în faza ultimelor opt jucătoare de către Anna Blinkova, scor 6-7 (7), 6-1, 6-3, iar sportiva din Federația Rusă a încheiat întrecerea triumfătoare, după o finală de trei seturi cu Jasmine Paolini.

Transylvania Open

  • Eva lys germania transylvania open 2023 rosu

Cine sunt cele mai puternice jucătoare străine care vor participa la Transylvania Open 2025

Conform clasamentului mondial în vigoare, Anastasia Potapova (23 de ani, 33 WTA) din Federația Rusă va porni cu prima șansă la ridicarea trofeului.

Cu peste două sute de victorii în tenisul profesionist, Potapova a fost număr 21 mondial, în 2023 și are în palmares două titluri de campioană, în circuitul WTA, cucerite la Istanbul și Linz, în 2022, respectiv 2023.

Rusoaica a pierdut alte trei finale, la Tashkent și Moscova, în 2018, respectiv la Praga, în urmă cu trei ani.

A doua favorită, Clara Tauson, a fost câștigătoarea turneului WTA de la Auckland din acest an.

Jucătoarea daneză (22 de ani, 39 WTA) a ocupat locul 33 al clasamentului mondial, în 2022.

A cucerit trei trofee în WTA, dintre care cel mai recent, la Auckland, în debutul acestui sezon. S-a mai impus în Lyon și în Luxemburg, în stagiunea 2021.

live
SONDAJUL ZILEI
Cum se termină derby-ul Rapid - FCSB (duminică, ora 20:00)?
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!