GALERIE FOTO Concediază și performează: Emma Răducanu explică de ce două săptămâni de colaborare cu ultimul antrenor i-au fost suficiente

Concediază și performează: Emma Răducanu explică de ce două săptămâni de colaborare cu ultimul antrenor i-au fost suficiente Tenis

Emma Răducanu a performat la cel mai înalt nivel, de la US Open 2021, deși a decis să nu contracteze serviciile ultimului antrenor luat în probă.

Ediția 2025 a turneului WTA 1000 de la Miami a pus-o pe Emma Răducanu în ipostaza de a se bucura de cel mai bun turneu făcut de la US Open 2021 încoace.

Pentru prima dată după trei ani și jumătate, sportiva britanică a legat patru succese în aceeași competiție.

Emma Răducanu, la cel mai bun rezultat de la US Open 2021 încoace

Înainte de a-și începe seria meciurilor în Florida, Emma Răducanu a colaborat pentru doar două săptămâni cu antrenorul slovac, Vladimir Platenik, la serviciile căruia a renunțat la sfârșitul perioadei de probă.

Explicându-și decizia mai greu de înțeles după ce Emma Răducanu pare să fi găsit, în sfârșit, soluții la problemele de inconstanță pe care le-a arătat în ultimele sezoane, jucătoarea cu tată român a punctat următoarele:

Emma Răducanu

  • Emma raducanu miami nike

„Săptămână aceasta mi-a deschis ochii.”

„Munca pe care am depus-o înainte de turneu nu a durat mult. A fost vorba de două săptămâni, zece zile, dar am făcută o treabă bună. Cred că beneficiez pe teren de antrenamentele pe care le-am făcut,” a punctat Emma Răducanu.

„E un antrenor grozav, foarte experimentat. A lucrat cu atât de multe jucătoare și a reușit să le aducă în vârful clasamentului. Îl respect mult ca antrenor.

Pentru mine însă nu a venit la timpul potrivit și nu sunt sigură ce va urma, în continuare, dar cred că această săptămână mi-a deschis ochii față de abilitatea mea de a juca atunci când sunt fericită și mă exprim autentic,” a declarat Emma Răducanu, într-un interviu acordat BBC Sport.

Vladimir Platenik le-a antrenat în trecut pe Daria Kasatkina, Dominika Cibulkova și Veronika Kudermetova, dar nu a stat în loja Emmei Răducanu, în actuala ediție a competiției din Miami.

Victoriile semnate de Emma Răducanu la WTA Miami 2025

  • 6-2, 6-1 cu Sayaka Ishii (188 WTA)
  • 7-6 (6), 2-6, 7-6 (3) cu Emma Navarro (10 WTA)
  • 6-1, 3-0 (ret.) cu McCartney Kessler (48 WTA)
  • 6-1, 6-3 cu Amanda Anisimova (17 WTA)
live
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!