GALERIE FOTO Concediu de număr 20 WTA: Caroline Garcia a făcut baie în apele înghețate din Antarctica
Caroline Garcia și-a ales cea mai neașteptată destinație pentru concediul de final de an.
Caroline Garcia (30 de ani, 20 WTA) și-a petrecut ultimele zile de vacanță în Antarctica.
Sportiva din Franța care a fost număr 4 mondial, în acest an, a făcut o călătorie lungă pentru a face băi reci în apele înghețate din zonă, dar și pentru a-i observa de aproape pe pinguinii imperiali.
Caroline Garcia: „2023 a fost un an foarte provocator, stresant și dureros, atât în circuit, cât și în afara lui.”
-
Caroline Garcia a început sezonul 2023 pe locul 4 WTA și l-a încheiat pe poziția 20.
La sfârșitul experienței sale în Antarctica, jucătoarea din Hexagon a avut o mulțime de mesaje prin care le-a transmis celor 274,000 de urmăritori pe care îi are pe Instagram cum s-a simțit în continentul cel mai puțin vizitat de pe Planetă.
„Ce experiență minunată! O călătorie pe care am făcut-o pentru a mă cunoaște pe mine însămi, a descoperi lumea, a afla despre alții, a lucra la relația noastră. Am fost foarte emoționată în acea călătorie, lacrimi de bucurie pentru priveliștile pe care le aveam în fața mea, lacrimi de recunoștință.
Caroline Garcia a pierdut de două ori în fața Soranei Cîrstea, în 2023
Lacrimi pentru momentele de auto-reflecție, acest an fiind unul foarte provocator, stresant și dureros, atât în circuit, cât și în afara lui. Uneori este un proces lung și dureros să te întorci la acele momente, dar acesta te face să crești ca persoană. Trebuie să continuăm să creștem.
Sunt atât de recunoscătoare pentru acele zile, pentru oportunitatea de a le împărtăși cu partenerul meu și de a descoperi împreună acest loc magic, care va trăi în mine pentru totdeauna.
Nu există cuvinte, pozele nu sunt niciodată suficient de bune pentru a descrie continentul Antarctica,” a scris Garcia pe Instagram.
În 2022, Caroline Garcia a câștigat Turneul Campioanelor, dar forma sa a avut de suferit în 2023. Franțuzoaica a câștigat, cu toate acestea, 40 de meciuri din cele 67 jucate în WTA, 2 din cele 27 de eșecuri survenind în fața Soranei Cîrstea.
„Cea mai scurtă tură de stadion din viața mea, ca timp” Experiența povestită de portdrapelul României la Londra, Horia Tecău
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News