CTP, DESFIINTAT de vicecampionul olimpic, Florin Mergea: "Nu are nicio treaba cu tenisul de nivel inalt" 

CTP, DESFIINTAT de vicecampionul olimpic, Florin Mergea: Nu are nicio treaba cu tenisul de nivel inalt   Tenis

Florin Mergea si Cristian Tudor Popescu au viziuni total diferite asupra tenisului. 

Florin Mergea si Horia Tecau sunt vicecampioni olimpici, dupa performantele remarcabile reusite la Rio de Janeiro, unde in 2016 au castigat 4 meciuri si l-au pierdut pe al cincilea in-extremis, in fata unei echipe de dublu spaniole Marc Lopez/ Rafael Nadal in care actualul numar 2 ATP a stralucit. 

Intr-un articol scris pentru Republica imediat dupa incheierea finalei olimpice, intitulat "Mergea a castigat argintul pentru Romania", jurnalistul Cristian Tudor Popescu il contesta pe Florin Mergea, reprosandu-i incapatanarea cu care a ramas in schimburi lungi cu Rafael Nadal, neintelegand tactica aleasa de dublul Tecau/ Mergea, dar si faptul ca a comis greseli nefortate in momente importante ale meciului. 

Florin Mergea in 2016: "CTP a dovedit inca o data cat de vaste sunt cunostintele sale in materie de tenis. Poate la Tokyo ne antreneaza somitatea sa"


"
Intr-un timp paralel al Pamantului Olimpiadelor, acest meci a fost castigat de Horia si Florin. Cum? Florin n-a fost veriga slaba a cuplului nostru, n-a riscat tot timpul, cu o anume aroganta, lovitura decisiva, n-a facut duble greseli fortand nejustificat serviciul 2 in momente importante. Nu a gresit nefortat de 3 ori la rand, dupa ce Horia reusise sa salveze 3 mingi de meci... in timpul nostru romanesc insa, Florin Mergea a fost mai preocupat sa-i arate lui Rafa Nadal in vazul lumii intregi ce tenis stie el, decat sa contribuie cu calm si disciplina la victoria echipei. Sper sa fie multumit peste ani cu amintirea loviturilor de exceptie pe care le-a reusit...”, scria CTP la cald dupa finala de la Rio 2016, cedata de Horia Tecau si Florin Mergea, scor 2-6, 6-3, 4-6. 

Duelul de la distanta a fost puternic emotional, Florin Mergea replicandu-i lui CTP subit pe Facebook: "A dovedit inca o data cat de vaste sunt cunostintele sale in materie de tenis. O sa-i cer niste sfaturi cu prima ocazie cand o sa am onoarea sa-l intalnesc... si poate la Tokyo ne antreneaza somitatea sa," au fost cuvintele sarcastice spuse de Mergea.

La aproape 4 ani de la finala, Florin Mergea si-a clarificat pozitia, relatand: "Fiecare vede meciul in felul lui. Noi am avut foarte multe discutii dupa meci, mai ales cu cei care erau in tribuna. Incercam noi sa ne dam seama ce s-a intamplat cu adevarat. De aceea este destul de greu pentru mine sa accept ca cineva care are mai mult sau mai putin treaba cu tenisul, cel putin nu are nicio treaba cu tenisul la acel nivel, sa vina dupa meci sa isi dea cu parerea. Daca noi nu puteam sa punem punctul sa vedem ce s-a intamplat, din punctul meu de vedere nu poate sa vina cineva din afara sa spuna aia a fost sau nu a fost. Aici a fost pentru mine marea suparare”, a spus Florin Mergea pentru GSP. 

CTP in 2013: "Ce sa mai discutam despre el? Si-a ratat o cariera extraordinara, are un talent cum vezi odata la 10-15 ani in Romania"


Unele surse precizeaza ca episodul neintelegerilor intre CTP si Florin Mergea dateaza din 2013, cand jurnalistul a criticat tenismenul nascut in Targu Jiu tocmai pentru publicatia Sport in Gorj pentru ca si-a intrerupt cariera. "Ce sa mai discutam despre el? Cati ani are acum, 28?… Deci, la varsta asta, nu mai putem vorbi prea multe. E bine ca mai joaca dublu, se descurca bine acolo, mai poate sa castige si el un ban, dar cam atat… El si-a ratat o cariera extraordinara, dupa parerea mea un jucator cu asemenea talent vezi odata la 10-15 ani in Romania, era un "manaci” iesit din comun. (…) Din pacate, nu a tratat serios acest sport. Si eu imi amintesc toate etapele lui, s-a ingrasat foarte mult la un moment dat, nu a mai facut pregatire, iar tenisul, mai ales cum e acum, l-a aruncat in margine. Pentru ca daca sase luni de zile iesi din pregatire, esti out!”, afirma atunci Cristian Tudor Popescu.

Florin Mergea a lamurit pentru Gazeta ca decizia de a-si intrerupe temporar cariera a fost cauzata de diversi factori. Intai, tenismenul se saturase sa joace in proba de simplu, el invingand jucatori ca Andy Murray, Jo-Wilfried Tsonga sau Tomas Berdych la turneele de juniori, dar neavand acelasi sprijin exterior precum acesti jucatori, lacunele din jocul sau de baza l-au facut, cu trecerea timpului, sa isi chestioneze abilitatile in tenisul individual. In plus, la aceeasi vreme Horia Tecau a ales sa se desparta de Florin Mergea pentru a-si putea continua cariera cu un alt partener, decizie care i-a afectat viitorul pe termen scurt si mediu in proba de dublu, unde, potrivit lui Florin Mergea insusi, chimia intre cei doi jucatori ai unei echipe este vitala, dar mai ales imposibil de atins in timp scurt. 

Rezultatele echipei de dublu Horia Tecau/ Florin Mergea la Jocurile Olimpice 2016 de la Rio de Janeiro


Tur 1: 6-3, 6-2 vs. Federico Delbonis/ Guillermo Duran (Argentina)

Optimi: 6-3, 7-6 (9) vs. Santiago Gonzalez/ Miguel Angel Reyes Varela (Mexic)

Sferturi: 6-4, 5-7, 6-2 vs. Marcelo Melo/ Bruno Soares (Brazilia)

Semifinale: 6-3, 7-5 vs. Steve Johnson/ Jack Sock (SUA)

Finala: 2-6, 6-3, 4-6 vs. Marc Lopez/ Rafael Nadal (Spania)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!