Într-un interviu acordat PRO TV și Sport.ro, Cristian Tudor Popescu a comentat prestația Simonei Halep din runda inaugurală a turneului WTA 250 de la Hong Kong.

Gazetarul a lăudat-o pe chinezoaica Yue Yuan (26 de ani, 45 WTA), spunând despre aceasta că a fost - exceptând-o pe spanioloaica Badosa - cea mai puternică oponentă înfruntată de Halep, în 2024.

CTP: „Simona Halep știa foarte bine că nu are șanse, dar a jucat ca să aibă meciuri în picioare.”

Simona Halep a jucat acest meci din dorința de a acumula minute pe teren, spune Cristian Tudor Popescu, acesta din urmă arătându-se convins de faptul că românca ar fi conștientă că, pentru moment, nu dispune de un ritm suficient de bun pentru a câștiga împotriva jucătoarelor din top 50 WTA.

„Simona nu a intrat astăzi pe teren cu gândul să câștige meciul. Cea mai puternică adversară pe care a întalnit-o după Paula Badosa, de când a reluat activitatea competițională,” a apreciat CTP, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

„Yuan a fost ea mai puternică adversară pe care a întâlnit-o, după Paula Badosa.”

„Știa foarte bine că nu are șanse, însă a jucat ca să aibă meciuri în picioare,” a adăugat Cristian Tudor Popescu, despre Halep.

În turneul WTA 125k de la Hong Kong, la care a participat în începutul lunii octombrie, Halep a fost învinsă de Anna Blinkova (75 WTA), scor 6-2, 6-1.