Simona Halep, o victimă. Iată ideea care s-a viralizat, în ultimele 24 de ore, după ce un al doilea caz „zgomotos“ de dopaj, de această dată cu Iga Swiatek (Polonia, 23 de ani, 2 WTA) în prim-plan, s-a lăsat cu o suspendare insignifiantă, de doar o lună, fiind, practic, mușamalizat.

Înainte de povestea cu Swiatek, a fost, tot în acest an, cazul Jannik Sinner. Care nici măcar n-a fost suspendat, ci i s-au luat doar niște puncte și bani după ce italianul a picat, la rândul său, un test antidoping.

Cum în toate cele trei dosare, ale lui Halep, Sinner și Swiatek, apărarea jucătorilor a fost identică, bazată pe varianta „contaminării“, s-a creat această idee, tot mai răspândită, că Simonei i s-a făcut o nedreptate, când a fost suspendată 4 ani pentru ca, ulterior, după aproape un an și jumătate pe tușă, sancțiunea să fie redusă la 9 luni de către TAS.

Cristian Tudor Popescu, un împătimit al tenisului și un mare fan al Simonei Halep, a respins însă categoric această variantă, cum că Halep a fost nedreptățită. Din postura unui om care a urmărit cu mare atenție cazul ultramediatizat al Simonei, CTP a ținut să evidențieze marea greșeală a româncei din cauza căreia a plătit foarte scump, spre deosebire de Sinner și Swiatek.

Există diferențe clare între cazul Simonei Halep și cazul Igăi Swiatek. Acesta e, de fapt, subiectul. Iga Swiatek, imediat după ce a primit vestea depistării pozitive la trimetazidină, a contestat acuzația și s-a prezentat alături de echipa ei cu dovezi care susțineau că substanța provenea dintr-un medicament de uz comun – melatonină, un supliment alimentar utilizat pentru somn. Acest produs, așa cum e comercializat în Polonia, conținea trimetazidină. După analizarea situației, s-a concluzionat că e vorba despre o neglijență nesemnificativă. În aceste condiții, Swiatek a primit doar o lună de suspendare“, și-a început CTP analiza la GSP Live.

Deosebirea e că Simona Halep, la primele două înfățișări la tribunal, după ce a fost acuzată de dopaj, n-a spus niciun cuvânt despre suplimentul alimentar cu colagen care îi fusese dat de către Patrick Mouratoglou (n.r. – antrenorul Simonei în momentul apariției cazului de dopaj). Abia ulterior a apărut această informație, iar Mouratoglou s-a prezentat după un an pentru a-și asuma responsabilitatea, recunoscând că el i-a oferit Simonei acel supliment (n.r. – cu colagen), fără ca ea să știe exact ce conținea. Aceasta e diferența majoră și e flagrantă! Oricât am fi de patrioți sau, în unele cazuri, antioccidentali, adepți ai lui Călin Georgescu, nu putem ignora această distincție“, a continuat reputatul comentator.

Înainte de a ne gândi că Occidentul e dușmanul Simonei și al României, ar trebui să reflectăm la această diferență fundamentală, generată în mare parte de tăcerea lui Mouratoglou timp de un an. În contrast, Swiatek și Sinner s-au prezentat imediat cu echipa lor și cu justificări clare pentru acuzațiile primite“, a adăugat Cristian Tudor Popescu.