Irina Begu a comentat situația Simonei Halep, afirmând că se bucură de invitațiile primite de compatrioata sa în turneele de la Auckland și Melbourne.

Jucătoarea din Constanța a primit un loc pe tabloul principal al competiției WTA 250 de la Auckland, care va începe în data de 30 decembrie.

Irina Begu, despre suspendarea Simonei Halep: „Îmi pare rău că a trebuit să treacă prin tot acest proces.”

O săptămână mai târziu, în intervalul 6 - 9 ianuarie, Simona Halep va evolua în calificările Openului Australian pentru a-și face revenirea în turneele de mare șlem, după doi ani și jumătate de absență.

„A fost o perioadă extrem de lungă. Îmi pare rău că Simona a trebuit să treacă prin tot acest proces. Mă bucur însă că a primit wildcard la Australian Open și la Auckland.

Sper ca anul 2025 să fie unul bun pentru ea, să revină acolo unde știm cu toții că îi este locul. Să prindă încredere în joc și mai ales în fizicul ei.

Ulterior, cred că treptat o va lua turneu cu turneu și va vedea cum se simte”, a spus Irina Begu, într-un interviu acordat Digisport.

Begu, 30 de victorii din 43 de meciuri, în 2024

Irina Begu (34 de ani, 79 WTA) a încheiat sezonul 2024 cu treizeci de victorii dintr-un total de patruzeci și trei de partide oficiale disputate în circuitele WTA și ITF.

Begu a ieșit campioană în acest an la Montreux și Cali.