Cum actioneaza MAFIA PARIURILOR in tenis, explicat de Florin Mergea si Marius Copil 

Cum actioneaza MAFIA PARIURILOR in tenis, explicat de Florin Mergea si Marius Copil  Tenis

Florin Mergea si Marius Copil au povestit cum i-a afectat mafia pariurilor in tenis. 

Florin Mergea si Marius Copil sunt doi dintre cei mai valorosi tenismeni ai Romaniei la ora actuala, in ciuda realitatii ca nu mai fac parte din generatia tanara. 

Atat Mergea, vicecampion olimpic in proba de dublu, cat si Copil, fost numar 56 ATP la simplu au dezvaluit care sunt abuzurile verbale si psihologice la care sunt supusi de catre pariori la finalul meciurilor in care acestia din urma au pierdut intrucat au mizat pe o selectie diferita de rezultatul partidelor.

Mesageria plina de injuraturi si amenintari dupa fiecare meci jucat, o normalitate a mediului virtual pe care ATP vrea sa o anihileze


"In general primim foarte multe mesaje. Multa lume pariaza, se asteapta sa castigi si incepe sa iti trimita tot felul de mesaje. Noi avem datoria de a raporta aceste mesaje, le trimitem mai departe la ATP. In general suntem amenintati, injurati. Sunt lucruri pe care noi le luam in serios si le trimitem mai departe, iar dupa se iau masurile necesare. ATP-ul ii contacteaza, trimit politia peste ei si chestii de genul acesta. Este o lume nevazuta, nu apare in media, dar exista acolo si traim cu ea,"
a declarat Florin Mergea pentru GSP. 

"Eu dupa fiecare meci primesc zeci de injuraturi, blesteme si amenintari. Nu ai ce sa faci," a completat Marius Copil in cadrul emisiunii Ziua din Noapte LIVE. 

Mafia pariurilor: care au fost experientele traite de Florin Mergea si Marius Copil


Referitor la oferte primite pentru a truca anumite meciuri, Florin Mergea si Marius Copil si-au povestit experientele diferite:

"Mie nu mi s-a intamplat (n.r. sa primesc o oferta). Eu in general stau cu oamenii mei si nu raspund la numere pe care nu le cunosc. Le e greu sa ma abordeze. Dar stiu destule cazuri, este o mafie extraordinar de mare. Cei de la Tennis Integrity au angajat detectivi de la Scotland Yard ca sa se ocupe de toate aceste cazuri. ATP-ul este in mare alerta cu lucrurile astea, sunt mereu prezenti cel putin doi oameni la meciuri ca sa observe tot ce se intampla. Sunt oameni imbracati in civil care te urmaresc, este un subiect delicat pentru ei," a mai spus partenerul lui Horia Tecau de la Olimpiada Braziliana din 2016. 

"Eu o singura data am avut o oferta, pe care am si raportat-o imediat la Tennis Integrity, iar de atunci n-am mai primit niciuna. Mi se pare un lucru foarte aiurea daca tu, ca sportiv, faci lucrul asta; adica, sa zbori pana in Australia, imi las familia acasa, imi las prietenii, zbor douazeci si ceva de ore, imi risc viata pe nu stiu cate zboruri... sa ma duc acolo ca sa ma las batut? Mi se pare ca nu mai ai caracter si ca te injosesti maxim pentru bani daca faci asta," a mai punctat Copil. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!