Dominic Thiem - actualmente număr 318 în clasamentul ATP - și-a consumat ultima apariție pe terenul de tenis din cadrul carierei sale de tenismen profesionist.
În meciul său de retragere, fostul campion al Openului American, în 2020, a jucat taman împotriva germanului Alexander Zverev, adversarul pe care l-a învins, în cinci seturi, în finala pasionantă derulată în a doua parte a anului pandemic.
Dominic Thiem, austriacul care a uimit lumea cu eleganța reverului său, executat cu o mână
La New York, Thiem a revenit de la 0-2 la seturi, punând mâna pe unicul trofeu major al carierei sale. L-a învins pe Zverev, scor 2–6, 4–6, 6–4, 6–3, 7–6, la sfârșitul a patru ore de joc.
„Doare extrem de tare faptul că această călătorie s-a terminat, dar a fost o perioadă minunată,” a spus Thiem, la finalul duelului cu Zverev, câștigat de austriac la Viena.
În meciul de retragere, la fel ca în finala US Open 2020, Thiem l-a învins pe Zverev
Într-un mod similar cu Juan Martin Del Potro, Dominic Thiem nu a mai putut reveni la forma care l-a consacrat, din cauza unei accidentări suferite la încheietură.
Fost număr trei mondial, în urmă cu patru ani, Thiem părăsește lumea tenisul la doar 31 de ani, dar cu 17 titluri în palmares, dintre care unul de mare șlem.
Zece dintre acestea au venit pe zgură, dar Thiem și-a demonstrat clasa inclusiv pe hardul american, impunându-se în turneul ATP Masters 1000 de la Indian Wells, în 2019, dar și pe cimentul de la Flushing Meadows, un an și jumătate mai târziu.