"Daca am face toti la fel, tenisul ar muri! E dezgustator" | "Stiam ca lumea ne va uri" MOTIVELE SCANDALOASE pentru care Roland Garros a cazut in dizgratia TUTUROR
Amanarea turneului de la Roland Garros se dovedeste a fi cea mai neinspirata decizie luata in acest an.
Pe fondul raspandirii virusului SARS-CoV-2 la nivel global, organizatorii turneului de la Roland Garros impreuna cu presedintele Federatiei Franceze de Tenis, Bernard Giudicelli au hotarat sa anunte in 17 martie amanarea editiei 2020 pentru perioada 20 septembrie - 4 octombrie.
Alegerea francezilor a starnit diverse reactii impotrivitoare, in primul rand din partea organizatorilor Openului American, competitie programata sa se incheie cu doar o saptamana inaintea startului Roland Garros 2020, intrucat oficialii din Hexagon nu s-ar fi consultat cu acestia inaintea luarii acestei hotarari; in al doilea rand venind din contul managerilor Laver Cup, competitie amicala programata dinaintea acestei decizii in perioada 20-27 septembrie pentru care toate biletele au fost deja vandute.
Miza discutiilor intre conducerile ATP, WTA si Roland Garros s-ar putea reduce la o pedeapsa aplicata francezilor; mai exact, turneul de la Roland Garros ar putea ramane fara puncte ATP si WTA in joc, ca urmare a deciziei haotice de amanare luate de reprezentantii FFT si RG in absenta unor acorduri primite in prealabil din partea ITF, ATP si WTA.
"Ce a facut presedintele FFT, Bernard Giudicelli a fost dezgustator atat pentru tenis, cat si pentru Franta"
Insider in Consiliul Jucatorilor ATP si vicepresedinte al Federatiei Germane de Tenis, Dirk Hordorff a lamurit desfasurarea evenimentelor intr-un interviu amplu oferit cotidianului francez, L'Equipe.
"Oficialii ATP si WTA au fost clari: maniera in care au actionat cei de la Roland Garros e inacceptabila. Imaginati-va Wimbledonul si US Openul unindu-se cu ATP pentru a face o declaratie impotriva actiunilor francezilor. Nimeni nu este impotriva lor, e un turneu fantastic, important, iar daca va fi o sansa de desfasurare, toata lumea va fi multumita ca va putea participa. Dar modul in care i-au facut reclama, cum au schimbat datele turneului... pur si simplu, lucrurile nu functioneaza asa! Daca am face toti astfel, tenisul ar muri," a declarat Hordorff.
"Ceea ce a facut presedintele Bernard Giudicelli a fost dezgustator, atat pentru tenis, cat si pentru Franta. Sunt sigur ca s-a panicat, intrucat urmeaza alegerile prezidentiale in cadrul Federatiei Franceze de Tenis si incearca sa puncteze la impresie impotriva contracandidatului sau, Gilles Moretton. Bernard stie ca a facut o mare greseala, a crezut ca va scapa, dar nu a avut sprijin. A sperat sa aiba Federatia Internationala de Tenis de partea sa, de asta a eliminat calificarile, dar nu i-a mers! Nu e foarte inteligent. Steve Simon (n.r. presedintele WTA) a strigat la el in mijlocul unei discutii pe care am purtat-o cu sefii ATP, WTA si ITF, iar toti i-au spus ca nu poate face asta. Nu putem reorganiza calendarul sezonului pe principiul 'primul venit, primul servit,'" a completat oficialul FGT, specificand ca turneul de la Roland Garros risca sa ramana fara puncte atat in 2020, cat si in 2021.
Guess it’s not proper behavior for @AndreaGaudenzi as ATP President to name somebody as arrogant, egoistic ,stupid president of ...@atptour @VasekPospisil @ATPCouncil @ATP_Players . But it’s necessary to stop persons like ....
— dirk hordorff (@dirkhordorff) March 17, 2020
Lector la Universitatea Aix-Marseille, specializat in economia sportului si responsabil al dezvoltarii economice pentru Federatia Franceza de Tenis, Lionel Maltese a tinut sa-i raspunda vicepresedintelui Federatiei Germane de Tenis.
"Faptul ca noi am luat o pozitie a schimbat situatia, dar decizia nu a fost luata peste noapte. A fost rezultatul reflectiei derulate de-a lungul catorva saptamani. Wimbledon si US Open ar fi facut la fel. Daca guvernarea globala ar fi fost mai putin fragmentata, am fi spus-o mai din timp, ca sa discutam, insa ducem lipsa de lideri in conducerile WTA si ATP. Nu avem o conducere unita, asadar nu ar fi trebuit sa asteptam acordul lor," a afirmat Maltese pentru L'Equipe.
"Stiam ca vom starni un val mass-media impotriva noastra, ca vom fi urati pentru cateva zile, dar am jucat in interesul Frantei si al cluburilor tarii. Hordorff e foate apropiat si, in fapt, a antrenat doi membrii ai Consiliului Jucatorilor ATP, Lu Yen-Hsun si Vasek Pospisil. Pospisil duce o lupta personala cerand boicotul celorlalti jucatori si o retragere a punctelor ATP in cazul turneului Roland Garros, in timp ce sprijina Cupa Laver, la care spera sa joace in Boston," a incheiat Lionel Maltese.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News