Denis Shapovalov atacă: „E nedrept cu câte lucruri scapă Rafael Nadal. E greu să bați și adversarul, și arbitrul.”
Denis Shapovalov nu a fost deloc mulțumit de maniera în care arbitrul de scaun, Carlos Bernardes a gestionat partida cu Rafael Nadal.
Denis Shapovalov a avut motive nenumărate de frustrare în timpul sfertului de finală al Openului Australian pierdut în favoarea lui Rafael Nadal după 4 ore și 8 minute de joc, scor 3-6, 4-6, 6-4, 6-3, 3-6.
Dincolo de revenirea necompletată de la 0-2 la seturi, tenismenul canadian (22 de ani, 14 ATP) a intrat într-un conflict aprins cu arbitrul de scaun, în debutul setului secund.
Denis Shapovalov: „E nedrept cu câte lucruri scapă Rafa. Cu siguranță beneficiază de tratament preferențial.”
Revenit pe teren după minutele de odihnă dintre seturi, Denis Shapovalov s-a arătat nemulțumit de lipsa spiritului de prezență afișat de Carlos Bernardes, în condițiile în care cronometrul expirase, dar Rafael Nadal nu era pregătit de reluarea jocului.
„Cronometrul a expirat, dar el nici acum nu e gata să joace. Spune-i! Nu e gata de joc,” s-a plâns Shapovalov arbitrului de scaun. „Nici măcar tu nu ești gata de joc,” i-a replicat Carlos Bernardes
„Cum adică eu nu sunt gata de joc?”, l-a întrebat Denis Shapovalov, intrigat. „Păi stai și vorbești cu mine,” a fost răspunsul acid oferit de oficialul partidei.
„Sunteți toți niște corupți,” i-a răspuns Shapovalov arbitrului Bernardes, văzând că acesta nu îl avertizează pe Nadal pentru tragere de timp.
După încheierea primului game, Shapovalov a continuat să comenteze, iar Nadal l-a chemat la fileu, unde cei doi au avut un scurt dialog.
La finalul conversației, Denis Shapovalov a dat impresia că a depășit cu brio frustrarea cauzată de tergiversările apărute din cauza momentelor în care Rafa Nadal s-a plimbat pe teren cu spatele la adversar, întârziind începerea punctelor.
????️ "You guys are all corrupt!"
Denis Shapovalov has unloaded on the chair umpire in a stunning outburst on Rod Laver arena. ????????#AusOpen - Live on Channel 9 and 9Now pic.twitter.com/BUdTxut1Fc
— Wide World of Sports (@wwos) January 25, 2022
Cum a explicat Denis Shapovalov șirul deciziilor nefavorabile luate de arbitru
„Cred că m-am exprimat greșit, catalogându-l pe arbitru corupt, dar rămân la opinia mea: e nedrept cu câte lucruri scapă Rafa. Sunt pregătit să joc, cronometrul se apropie de zero, mă uit la arbitru și normal că o să îi spun ceva, pentru că sunt gata de joc de un minut și jumătate.
După care, el îmi spune că nu îl avertizează pe Nadal, pentru că eu nu aș fi gata de joc. E o mare glumă. Iar ce s-a întâmplat după al patrulea set... anul trecut am avut aceeași problemă, am primit îngrijiri medicale și nu mi s-a acordat pauza de toaletă.
A cerut două time-out-uri medicale, după care a fost examinat medical, iar după examinarea medicală și-a luat o pauză de toaletă. Unde tragi linia? Unde vii și le atragi atenția jucătorilor?
Respect tot ce a făcut Rafa și e un jucător incredibil, dar trebuie să fie niște limite, niște reguli. E frustrant, pentru că simți că nu joci doar împotriva adversarului, ci și contra arbitrului.
Shapovalov pic.twitter.com/gYeCF2aAPQ
— Tennis GIFs ???????? (@tennis_gifs) January 25, 2022
A fost o mare pauză după setul 4, iar forma de moment dispare. E mult mai dificil de jucat. Nu vreau să spun nimic împotriva lui Rafa, dar e super dificil și frustrant să înfrunți toate astea.
Sigur că primește tratament preferențial. În orice alt meci, viteza meciului a fost atât de mare, cronometrul era respectat după fiecare punct, iar azi trecuseră 90 de minute după doar 2 seturi.
I s-a acordat atât de mult timp. Nu vreau să spun nimic rău despre 'Big 3' (Djokovic, Nadal, Federer), au reușit atâtea lucruri în sport, dar când pășești pe teren, condițiile ar trebui să fie egale pentru toată lumea,” a argumentat Denis Shapovalov în conferința de presă organizată după meci.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News