VIDEO EXCLUSIV Diferența uriașă dintre rachetele de lemn și cele de grafit, explicată de Victor Hănescu printr-un exemplu incredibil

Diferența uriașă dintre rachetele de lemn și cele de grafit, explicată de Victor Hănescu printr-un exemplu incredibil Tenis

Victor Hănescu a fost invitatul de marcă al jurnalistului Andru Nenciu în cel mai recent episod al emisiunii Poveștile Sport.ro. Ediția poate fi urmărită integral pe VOYO și Sport.ro. 

Într-o discuție antrenantă cu gazda emisiunii Poveștile Sport.ro, Andru Nenciu, fostul tenismen român, Victor Hănescu și-a amintit de vremurile junioratului, în care obișnuia să joace cu rachete de lemn.

Trecut prin numeroase antrenamente efectuate cu o rachetă de lemn ProKennex, Victor Hănescu a mărturisit o anecdotă despre tranziția de la rachetele de lemn la cele moderne, de grafit. Mare i-a fost surpriza fostului jucător din București, ajuns până pe locul 26 ATP și câștigător al turneului ATP de la Gstaad. 

  • Vh 2

Tranziția lui Hănescu de la rachetă de lemn la rachetă de grafit: „Prima minge lovită cu rachetă de grafit s-a dus peste gard.”

„O poză făcută în fața blocului, unde am copilărit. Probabil că mă întorceam de la un antrenament. Îmbrăcat în alb, pe stilul tenis, elegant, și cu o rachetă de lemn, bineînțeles: era un ProKennex. 

În acea vreme, majoritatea jucau cu rachete de lemn. Această rachetă ProKennex era ceva mai special, iar de aici a început trecerea către rachete de grafit. 

Prima rachetă de grafit a fost Slazinger. Îmi aduc aminte că mi-a dat antrenorul și mi-a zis: 'Băi, uite o rachetă de-asta nouă, dar ai grijă, că pleacă tare din ea.' 

La care eu zic: 'Hai, domnule, dă-o-ncoace!', iar când am dat prima minge, s-a dus mingea peste gard. Adică diferența de la lemn la o rachetă de grafit era... mult mai puternic pleca mingea din rachetă,” a povestit Victor Hănescu în exclusivitate pentru Sport.ro, în emisiunea Poveștile Sport.ro, care poate fi urmărită pe site-ul sport.ro și pe Voyo.ro.


Fost număr 26 ATP, Victor Hănescu are 201 victorii strânse în circuitul ATP. Tenismenul bucureștean a ieșit campion al turneului de la Gstaad, în ediția 2008, competiție în care i-a învins consecutiv pe Karlovic, Chardy, Wawrinka și Andreev. Cunoscut pentru calitatea serviciului său, dar și pentru loviturile curate, „Hăne” a adus României 16 victorii în Cupa Davis, dintre care 14, în meciuri de simplu. A jucat contra lui Roger Federer de trei ori în turneele de mare șlem, la Roland Garros 2005, Australian Open 2010 și Wimbledon 2013, dar și o dată în țară, în ediția 2004 a Cupei Davis. 


Număr 26 ATP în 2009, Victor Hănescu a fost invitatul de marcă al jurnalistului Andru Nenciu, în emisiunea Poveștile Sport.ro. Urmărește integral cel mai nou episod!

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!