GALERIE FOTO Djokovic a dezvăluit cum Nadal l-a scos din sărite și a admis că Federer a fost mai bun în finala Wimbledon 2019
Djokovic a făcut o serie de declarații incredibile despre rivalii săi, Nadal și Federer.
Novak Djokovic a acordat un interviu pentru 60 Minutes în care a dezvăluit cum a reușit Rafael Nadal să îl scoată din sărite, în vestiarul Arenei Philippe-Chatrier, înainte de un meci direct la Roland Garros.
În plus, tenismenul sârb a admis, la patru ani și jumătate distanță, că a fost jucătorul mai slab în finala Wimbledon 2019, ultim act câștigat împotriva lui Roger Federer cu 13-12 în setul decisiv, după ce elvețianul a beneficiat de două mingi de meci.
Djokovic, enervat la culme de Nadal, la Roland Garros
„Joc împotriva lui Nadal la Roland Garros, și am vestiarul lui chiar lângă al meu. Stăm atât de aproape unul de altul și încercăm să ne acordăm spațiu reciproc. Dar vestiarul nu este chiar atât de mare.
Dintr-odată, Nadal începe să își facă mișcările înainte să ieșim pe teren. În vestiar, se apucă și sprintează. Puteam chiar să aud muzica pe care o asculta în căști. Era destul de enervant.
La începutul carierei mele, nu îmi dădeam seama cât de mult fac parte toate acestea din peisaj. Așa că eram intimidat de asta. Dar, în același timp, mă motiva să fac lucruri pe cont propriu și să arăt că sunt pregătit pentru luptă,” a explicat Djokovic pentru sursa menționată, citată de Tennis Head.
Djokovic declară că Federer a fost jucătorul mai bun, în finala Wimbledon 2019
Despre finala Wimbledon 2019, „Nole” a avut o perspectivă detașată și a declarat că se percepe jucătorul mai slab din acea finală. Djokovic l-a învins pe Federer, scor 7-6, 1-6, 7-6, 4-6, 13-12, după ce i-a anulat acestuia două șanse de a cuceri al nouălea titlu al carierei pe iarba londoneză.
„L-am învins cu 13-12 în setul al cincilea. Seturile pe care le-am câștigat au fost toate încheiate în tiebreak-uri. Per ansamblu, dacă urmărești statisticile, el a fost cu mult mai bun în fiecare aspect, dar eu am câștigat meciul.
Așa că asta îți spune că poți câștiga dacă îți alegi momentele în care ești la vârf și joci cel mai bine atunci când contează,” a adăugat Djokovic, conform Tennis Head.
Cine este tenismenul cu cel mai bun serviciu din lume: răspunsul lui Horia Tecău
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News