Novak Djokovic (7 ATP) tocmai și-a anunțat data revenirii în circuitul ATP, după cum sport.ro a scris aici, demonstrând că e capabil, în continuare, de o refacere miraculoasă, deși are 37 de ani!

Până să-și facă, din nou, apariția pe teren, la un turneu de nivel înalt, sârbul a acordat un amplu interviu presei din Muntenegru. Și, în cadrul dialogului, a fost întrebat ce părere are despre Leo Messi (37 de ani), Cristiano Ronaldo (40 de ani) și baschetbalistul LeBron James (40 de ani). Aceștia sunt ultimii coloși din sportul mondial, colegi de generație cu Novak.

Fiecare dintre noi e diferit, unic în felul lui. Îi admir foarte mult și am un mare respect pentru performanțele lor. Am avut ocazia de a mă antrena cu câțiva dintre ei, de a vorbi cu ei despre metodele folosite pentru refacere, pentru pregătirea fizică și mentală. Am vorbit, de asemenea, cu ei despre felul în care privesc sportul, meseria lor și ce se întâmplă în lume. Și am ajuns la concluzia că, din punct de vedere al mentalității, avem foarte multe lucruri în comun“, a spus Djokovic, cu 24 de trofee de Grand Slam în palmares, capitol la care deține recordul all-time.

În continuarea răspunsului său, fostul lider ATP s-a referit, în mod direct, la doi dintre sportivii de care a pomenit reporterul muntenegrean.

LeBron și Ronaldo au împlinit 40 de ani fiecare. Și, totuși, încă evoluează la nivel înalt. Fiecare dintre ei își propune, în fiecare zi, să fie mai bun ca ieri. Iar asta de ani buni. Ceea ce e impresionant! Părerea mea e că, atunci când înaintezi în vârstă, trebuie să fii tot mai atent la detalii și la tot ce înseamnă progres, ca să poți să ții pasul cu starurile din noua generație. Pentru că ei vor să te învingă și să ia toate trofeele“, a explicat Djokovic.