Djokovic l-a bătut pe Zverev exact cum a prezis că o va face! Desfășurare incredibilă a semifinalei de la US Open
Novak Djokovic a avut nevoie de cinci seturi și de 214 minute de joc pentru a-l învinge pe Alexander Zverev, scor 4-6, 6-2, 6-4, 4-6, 6-2.
Novak Djokovic l-a avertizat pe Alexander Zverev că semifinala US Open va fi diferită de semifinala turneului olimpic, pe care liderul mondial a pierdut-o incredibil, deși îl conducea pe german cu 6-1, 3-2 și break avans.
La 48 de ore după, declarația tenismenului sârb s-a adeverit complet, Djokovic învingându-l pe Zverev tocmai grație formatului de 3/5 seturi și contextului de competiție Grand Slam în care s-a desfășurat confruntarea. Djokovic a trecut de Zverev, scor 4-6, 6-2, 6-4, 4-6, 6-2, la finalul a 3 ore și 34 de minute de joc.
Novak Djokovic, calificat în a noua finală de US Open a carierei
Novak Djokovic a prefațat meciul dificil care l-a așteptat în penultimul act cu Alexander Zverev (4 ATP), spunând: ”Ce s-a întâmplat la Jocurile Olimpice a fost foarte greu de digerat din punct de vedere emoțional. Dominam clar jocul, conduceam cu 6-1, 3-2, cu break avans, iar dintr-odată el a ridicat nivelul de joc, iar eu m-am prăbușit. Am început să mă îndoiesc de loviturile mele, mi-a citit serva și a făcut multe puncte gratis cu serviciul. E într-o formă incredibilă, nu a pierdut niciun meci de atunci, dar meciul acesta va fi o bătălie în 3/5 seturi și e un turneu de mare șlem,” a punctat numărul 1 ATP în conferința de presă organizată după victoria sa cu Matteo Berrettini.
Va fi a noua finală jucată de Novak Djokovic la US Open. Sârbul a câștigat 2 dintre ultimele 5, cel mai recent succes al său la New York datând din 2018, când dispunea de Juan Martin Del Potro, scor 6-3, 7-6, 6-3.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News