”E ciudat să vezi un campion ca el reacționând așa, e model pentru copii!” Nadal îl critică pe Djokovic după Tokyo 2020
Rafael Nadal a comentat pe marginea comportamentelor nesportive afișate de Novak Djokovic la Jocurile Olimpice.
După 2 ani de la titlul obținut la Flushing Meadows, Rafael Nadal s-a întors în Statele Unite ale Americii cu intenția de a-și începe devreme pregătirile pentru US Open 2021. De 4 ori campion la New York, Nadal va participa în premiera în turneul de la Washington, locație unde a acordat prima conferință de presă după o perioadă de inactivitate care a început după semifinala pierdută la Paris în fața lui Novak Djokovic.
Întrebat de jurnaliști despre comportamentul nesportiv afișat de liderul mondial în meciul de bronz, pierdut în trei seturi în fața spaniolului Pablo Carreno Busta, Rafael Nadal s-a pronunțat moderat, afirmându-și dezaprobarea, dar și că înțelege frustrarea care cauzează astfel de acțiuni.
”Din fericire, nu au fost persoane în tribune!”
Djokovic a aruncat cu racheta în tribune după un schimb de mingi lung și a lovit semnul olimpic, câteva minute mai târziu, înregistrând două izbucniri nervoase într-un timp foarte scurt.
”Din fericire, nu au fost persoane în tribune și nu s-a întâmplat nimic. E ciudat să vezi un campion ca el reacționând așa. Nu ar trebui să procedeze astfel, pentru că e un model pentru copii, dar lucrurile acestea se întâmplă din când în când. Trebuie să încerce să le evite,” a comentat Rafael Nadal gesturile nesportive comise de Novak Djokovic în finala mică a turneului olimpic de la Tokyo.
Djokovic then got a warning for this. Pablo asked how he was not given a point penalty. pic.twitter.com/0MWzeZV8Y9
— . (@Ashish__TV) July 31, 2021
Ce crede Nadal despre șansele lui Djokovic de a câștiga toate Grand Slam-urile în 2021
Campion la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon, Novak Djokovic este la un pas de a realiza Calendar Slam, adică performanța de a cuceri toate cele patru titluri de mare șlem în același an calendaristic.
"Novak a câștigat deja trei turnee de Grand Slam și nu am vreo îndoială că nu e capabil să îl câștige și pe al patrulea. US Open se desfășoară pe hard, probabil suprafața sa preferată. Desigur, va fi greu. Vor fi mulți jucători care vor să câștige turneul, dar Novak rămâne principalul favorit. Ce a reușit în acest an este fantastic și cred că poate face Grand Slamul", a spus Rafael Nadal despre Novak Djokovic, notează Eurosport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News