- Transylvania Open 2025 va fi transmis în direct și în exclusivitate de VOYO și PRO Arena.
Simona Halep continuă să genereze un interes enorm în rândul iubitorilor sportului din țara noastră.
Programată să debuteze marți, 4 februarie în ediția din acest an a turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca, dubla campioană de Grand Slam își va afla adversara în urma tragerii la sorți, programate sâmbătă, în prima zi a lunii februarie.
Doar câteva bilete rămase pentru ziua în care Simona Halep va debuta la Transylvania Open 2025
- Aproximativ cinci mii de spectatori vor asista la primul meci al Simonei Halep la Transylvania Open 2025.
- 65 de lei costă un tichet de acces pentru ziua de marți.
„Am vorbit foarte mult cu ea. E foarte entuziasmată, dar și emoționată să fie aici. Nu știm cât ne vom mai putea bucura de tenisul ei, așa că trebuie să ne bucurăm de fiecare minge.
Suntem aproape sold-out pentru ziua de marți. De ieri și până astăzi, de când am anunțat, am vândut opt sute de bilete. E ceva incredibil.
Opt sute de bilete vândute în doar câteva ore, după ce organizatorii au anunțat când va juca Simona Halep
Va rămâne pentru totdeauna cea mai iubită jucătoare care a fost vreodată în România,” a anunțat Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open, într-o intervenție pentru TVR Cluj.
Ca beneficiară a unui wildcard pe tabloul principal, Simona Halep nu are nicio garanție de a evita vreun cap de serie în runda inaugurală.