"Ei sunt eroii nostri astazi" | Declaratiile emotionante facute de Nadal, Federer si Djokovic in fata acutizarii situatiei globale provocate de COVID-19

Ei sunt eroii nostri astazi | Declaratiile emotionante facute de Nadal, Federer si Djokovic in fata acutizarii situatiei globale provocate de COVID-19 Tenis

Nadal, Federer si Djokovic au incercat sa isi linisteasca fanii odata cu agravarea situatiei raspandirii COVID-19. 

COVID-19 a afectat serios sezonul de tenis, impiedicand desfasurarea oricarei competitii ATP ori WTA in perioada 11 martie - 7 iunie 2020. Dupa cateva zile de pauza in care starea de nesiguranta cu privire la raspandirea coronavirusului a crescut, Rafael Nadal, Roger Federer si Novak Djokovic le-au transmis mesaje sustinatorilor lor, invitandu-i la un sentiment de lupta comuna si la respectarea masurilor de preventie recomandate de autoritati. 

"In primul rand, as vrea sa imi cer scuze, pentru ca nu am mai postat o lunga perioada de timp. Acestea sunt vremuri foarte grele pentru toata lumea, iar situatia este coplesitoare pentru noi toti. Vreau sa le multumesc doctorilor, asistentilor si personalului din sanatate care ne protejeaza. As mai vrea sa le multumesc politistilor, Garzii Civile, Armatei, precum si celorlalti care ne fac sa ne simtim mai siguri ca o sa trecem cu bine peste aceasta perioada. Ei se afla in prima linie si risca sa fie infectati, iar astazi ei sunt eroii nostri. Vreau sa-mi exprim admiratia pentru toti! Va multumesc foarte mult!”, au fost cuvintele transmise de Rafael Nadal, actualul numar 2 ATP. Din nefericire, Spania marelui Rafa Nadal este unul dintre cele mai grav afectate state de COVID-19, inregistrand pana in 22 martie 28,603 de cazuri si 1756 de morti.

Novak Djokovic: "Nu putem fi sanatosi daca lumea nu e sanatoasa"


"Si eu stau acasa si nu am mai strans mana unei persoane de ceva timp. Bineinteles ca ma spal pe maini des, asa cum ar trebui s-o facem mereu. In aceste momente, sa ne ajutam unul pe celalalt este mai important decat niciodata. In special pentru ca vrem sa-i ajutam pe cei in varsta. Acestia au un risc crescut de a se imbolnavi si trebuie sa-i ajutam. Asadar, mentineti distanta de doi metri unul fata de celalalt si nu va strangeti mainile,"
a spus Roger Federer, cel mai titrat jucator din istoria tenisului masculin. Din pacate, in Elvetia multiplului campion de la Wimbledon au fost confirmate 7367 de cazuri infestate cu coronavirus si 98 de decese. 

"Sunt timpuri dificile pentru toata lumea. Ma rog ca totul sa fie bine. Va rog sa stam cu totii in casa in carantina si sa-i ajutam pe medicii din prima linie sa aiba grija de cei infectati si de cei aflati la nevoie. Haideti sa nu-i incarcam in aceste momente critice mai mult decat sunt deja. Acum, totul tine de perspectiva. Rareori ajungem sa ne oprim si sa contemplam la viata noastra. Devenim dependenti de aceasta idee ca intotdeauna trebuie sa fim in alta parte si sa facem ceva productiv. Nu putem fi sanatosi daca lumea nu e sanatoasa. Acum este timpul nostru sa fim impreuna si uniti. Haideti sa petrecem timp alaturi de familie, sa ne bucuram de lucrurile mici ale vietii. Sa incercam sa radem, sa iubim, sa ne rugam, sa meditam, sa mancam sanatos, sa ascultam muzica, sa cantam, sa dansam, sa citim, sa scriem, sa facem exercitii fizice, sa ne odihnim, sa ne antrenam creierele sa se gandeasca la lucruri frumoase. Este o oportunitate grozava sa facem asta. Sa stam acasa nu inseamna doar ca incetinim virusul din raspandire, dar ne vom da o sansa sa traim anumite emotii pe care de obicei le ignoram. Traim cu totii in aceeasi lume. Va rog sa tratati lumea si natura asa cum va tratati pe voi. Dumnezeu sa ne ajute. Vom fi mai puternici si mai uniti, sunt sigur!" a afirmat liderul mondial, Novak Djokovic, in a carui tara de origine, Serbia, au fost depistate pozitiv cu coronavirus 222 de persoane, iar un om si-a pierdut viata. 

Sezonul 2020 al circuitelor ATP si WTA este programat sa reinceapa in 8 iunie, odata cu turneele de la Hertogenbosch, Nottingham si Stuttgart. Tenismenii vor avea la dispozitie trei saptamani pentru a se pregati in turnee oficiale de al doilea turneu de mare slem, care in acest an nu va fi Roland Garros - amanat din cauza coronavirusului -, ci Wimbledon. 

Programul competitiilor la reluarea sezonului: 


8-14 iunie: WTA & ATP Hertogenbosch, WTA Nottingham, ATP Stuttgart

15-21 iunie: WTA Birmingham, WTA Berlin, ATP Queen's, ATP Halle

21-27 iunie: WTA Eastbourne, WTA Bad Homburg, ATP Mallorca, ATP Eastbourne

29 iunie - 12 iulie - turneul de mare slem de la Wimbledon 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!