Emma Răducanu a decis să nu mai lucreze cu Vladimir Platenik, după terminarea celor două săptămâni de probă, termen asupra căruia cele două părți conveniseră. 

Colaborarea dintre Răducanu și Platenik s-a încheiat

Tenismena britanică a câștigat meciul cu japoneza Sayaka Ishii, scor 6-2 / 6-1, dar antrenorul slovac nu a mai fost prezent în loja jucătoarei, pentru primul tur al Miami Open. Acesta a zburat spre California, după ce Răducanu a pierdut în runda inaugurală de la Indian Wells, împotriva unei alte japoneze, Moyuka Uchijima (3-6, 2-6). 

Staff-ul sportivei a transmis că aceasta are "un mare respect pentru calitățile profesionale ale lui Platenik", dar că "această colaborare nu se îndrepta în direcția potrivită". Cei doi ar fi trebuit să lucreze împreună, până în mai 2025, în vederea atingerii unui obiectiv final, respectiv participarea tenismenei cu tată român și mamă chinezoiacă la French Open, dar sportiva de 22 de ani pare să se afle departe de forma sportivă și de concentrarea psihică din perioada în care a câștigat US Open, în 2021. 

Cine este Vladimir Platenik

Vladimir Platenik (49 de ani) a fost tenismen profesionist între 1994 și 2000, perioadă în care a avut cele mai bune clasări pe locurile 392 în clasamentul ATP de simplu (august 1996) și 273 în ierarhia de dublu (septembrie 1999).

Absolvent al Univerzita Komenskeho v Bratislave, acesta a devenit un respectat antrenor la nivel mondial, antrenându-le pe Daria Kasatkina, Anna Blinkova, Veronika Kudermetova, Lulu Sun și Dominika Cibulkova. Este antrenor certificat Professional Tennis Coaches Association (PTCA Tennis) și este vicepreședintele Professional Tennis Coaches Association for Slavic Countries

Foto - Getty Images