GALERIE FOTO Emma Răducanu se îmbogățește și fără să joace: câți bani a făcut în timpul Wimbledon 2023
Emma Răducanu nu participă în ediția 2023 a turneului de la Wimbledon, recuperându-se după cele trei intervenții chirurgicale prin care a trecut în această primăvară.
Campioană la US Open în septembrie 2021, Emma Răducanu a intrat în cel mai mare impas al perioadei de după momentul care a făcut-o faimoasă în întreaga lume.
Pentru a-și trata problemele pe care le acuza la nivelul încheieturilor, sportiva britanică a trecut prin trei intervenții chirurgicale, în primăvara acestui an.
Pentru a face acești bani în turneul de la Wimbledon, Emma Răducanu ar fi trebuit să se califice în semifinale
Sunt mari șanse ca Emma Răducanu să nu se refacă la timp nici pentru ultimul turneu de mare șlem al anului, US Open, însă, din punct de vedere financiar, acest aspect nu o deranjează prea mult pe tânăra din Marea Britanie.
La doar douăzeci de ani, Emma Răducanu a câștigat aproximativ jumătate de dolari, de-a lungul ediției 2023 a turneului de la Wimbledon, fără să joace un punct. Veniturile provin din partea sponsorilor.
Emma Răducanu a generat venituri de jumătate de milion de dolari, în perioada Wimbledon 2023
Pentru a ajunge la această sumă, Emma Răducanu ar fi trebuit să se califice până în faza semifinalelor întrecerii de pe iarba londoneză, adică să câștige cinci meciuri la rând.
„Emma a primit compensații astronomice de la sponsori, după ce a ratat turneul de la Wimbledon. În total, Emma a primit peste 500.000 de dolari, deși n-a jucat. O nebunie!”, scrie Tennis World USA.
Conform unor estimări ale presei din Anglia, Emma Răducanu are o susținere financiară din partea sponsorilor care depășește suma de 10 milioane de euro, anual. Nike, Wilson, Tiffany & Co, Dior, Evian, British Airways, Sports Direct, Vodafone, Porsche și HSBC se numără printre companiile care o susțin pe fosta campioană de la New York.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News