Opriți-o pe Eala, dacă puteți! Aceasta pare a fi provocarea pentru jucătoarele rămase pe tabloul Miami Open 2025, la ora actuală. Pentru că filipineza de 19 ani, crescută la Academia lui Rafael Nadal de la Mallorca, e de neoprit.
Alexandra a abordat turneul de categoria WTA 1000 de pe locul 140 în lume. Cum această poziție nu i-ar fi permis să prindă tabloul direct, organizatorii i-au acordat un wild-card. Decizie foarte inspirată! Atât pentru jucătoarea din Filipine, cât și pentru Miami Open, care se bucură acum de o mediatizare și mai mare datorită parcursului pe care îl are Eala.
Aceasta a început să atragă atenția, după ce a câștigat primele trei meciuri, fără set pierdut. Le-a învins, pe rând, pe Volynets (73 WTA), Ostapenko (25 WTA) și pe Keys (5 WTA), ultimele două jucătoare fiind câștigătoare de Grand Slam. Apoi, filipineza a beneficiat și de o conjunctură favorabilă, înaintea duelului cu Badosa (11 WTA), după cum sport.ro a explicat aici.
Ajunsă în sferturi, Alexandra a dat cea mai mare lovitură din cariera ei de până acum, eliminând-o pe Iga Swiatek (Polonia, 23 de ani, 2 WTA) de o manieră incredibilă: 6-2, 7-5, după un meci de o oră și 41 de minute.
Urmează confruntarea din semifinale, în noaptea de joi spre vineri, cu americanca Jessica Pegula (4 WTA). Indiferent de ce se va întâmpla însă, în această partidă, Alexandra Eala a stabilit deja niște borne fabuloase, la Miami.
O depășește și pe Irina Begu în clasamentul mondial
Cu cele cinci victorii obținute deja în America, Eala a acumulat 894 de puncte, în clasamentul live, actualizat în timp real. Cu acest total, ea a înregistrat o urcare de 65 de locuri (!), ajungând până pe 75 WTA. Fix deasupra Irinei Begu. Firește, e cea mai bună clasare din istorie pentru o sportivă din Filipine.
Dacă o va învinge și pe Jessica Pegula, Eala va acumula 1.154 de puncte. Și va atinge locul 51 în lume, începând de luni!
Curg banii pentru Alexandra Eala, la Miami
Prezența la Miami Open e o mare lovitură pentru Alexandra Eala și din punct de vedere financiar. Pentru că ea și-a asigurat deja un cec în valoare de 332,160 de dolari pentru accederea în semifinale.
Până să ajungă la aceste rezultate impresionante, la Miami Open, Alexandra Eala câștigase 497,738 de dolari din tenis.
Pe urmele lui Justine Henin
Prin calificarea în semifinalele de la Miami Open, sportiva din Filipine a egalat și un record istoric. Concret, e doar pentru a treia oară, când beneficiara unui wild-card avansează atât de mult în competiție.
Până la parcursul Alexandrei de acum, belgianca Justine Henin atinsese, la rândul ei, semifinalele Miami Open în 2010, la fel ca Victoria Azarenka în 2018. Ambele jucătoare au apărut pe tabloul principal datorită unor wild-card-uri, la fel ca Eala acum.