Liderul mondial, Aryna Sabalenka, a trecut fără probleme de Jasmine Paolini (7 WTA), scor 6-2, 6-2, în doar o oră și 13 minute. Pentru jucătoarea din Belarus, aceasta va fi prima finală la Miami și a doua consecutivă într-un turneu WTA 1.000, după ce a pierdut în fața Mirrei Andreeva la Indian Wells.
Finală de foc la Miami
Jessica Pegula (4 WTA) a avut o misiune mult mai dificilă. Americanca s-a impus în trei seturi, 7-6 (3), 5-7, 6-3, în fața surprizei turneului, Alexandra Eala. Filipineza de 19 ani (locul 140 WTA) a primit un wild card și a reușit un parcurs senzațional, eliminând trei campioane de Grand Slam: Jelena Ostapenko, Madison Keys și Iga Swiatek.
Aryna Sabalenka pornește cu prima șansă, având opt victorii în 10 dueluri cu Jessica Pegula. Mai mult, jucătoarea din Belarus a câștigat ultimele două finale directe, la Cincinnati și US Open.