Mihaela Buzărnescu (36 de ani) a suferit nouă accidentări serioase de-a lungul carierei și a petrecut ultimii doi ani și jumătate recuperându-se, în tentativa unei ultime reveniri în circuitul WTA, la cel mai înalt nivel.
Mihaela Buzărnescu ia în calcul reactivarea clasamentului protejat pentru US Open 2025
Număr 20 mondial în urmă cu șase ani și jumătate, sportiva din București și-a exprimat intenția de a participa în calificările turneului de la Roland Garros din acest an, însă acest plan este dominat, momentan, de incertitudine, deoarece ar trebui să fie precedat de o serie de rezultate bune în următoarele zece săptămâni.
Dacă va reuși să rămână sănătoasă, Mihaela Buzărnescu a declarat că își va reactiva în sezonul 2025 clasamentul protejat, pentru a avea din nou șansă de joc în marile competiții ale circuitului WTA.
„Cel mai frică îmi era de gleznă și pot să zic că nu mă doare. Aveam nopți în care nu puteam să dorm și îmi era teamă să nu mi se întâmple să îmi fugă iar glezna.
Dacă totul ar fi în regulă, ne gândeam să pot să joc calificările de la Roland Garros. Dar asta ar însemna că ar trebui să joc câteva turnee înainte, la început de mai.
Timpul e limitat. Nu știu ce să zic, nu aș vrea să îmi folosesc clasamentul meu protejat degeaba, dacă nu mă simt în formă.
Participarea Mihaelei Buzărnescu la Paris, condiționată de starea fizică și de rezultate
Din momentul reactivării clasamentului protejat, am un an de zile în care pot să îl folosesc, dar doar la unsprezece turnee, din care două pot să fie de mare șlem.
Dacă e să nu încep Roland Garros-ul, aș reactiva clasamentul în iunie-iulie, dar cu alte turnee. Să prind US Open-ul și câteva turnee la începutul anului viitor.
Dar vreau să trag linie la finalul sezonului și să văd unde îmi este nivelul. Știu și eu că trebuie să existe viață după tenis. La un moment dat, îmi doresc și eu să am o familie, să stau mai relaxată,” a declarat Mihaela Buzărnescu, în emisiunea „Un podcast.”
Pentru a se putea înscrie fără clasament protejat în calificările întrecerii de mare șlem de la Roland Garros, Mihaela Buzărnescu va avea nevoie să acumuleze între 350 - 380 puncte WTA, pentru a se clasa în zona locurilor 180 - 200 ale ierarhiei mondiale.