VIDEO EXCLUSIV Fostul antrenor al Simonei Halep a dus-o pe Anca Todoni pe un prim „vârf de carieră”. Cum a prevestit performanța

Marcu Czentye
Data publicarii: Vineri 28 Iunie 2024, 17:50
Data actualizarii: Vineri 28 Iunie 2024, 17:53

În premieră în cariera sa, la doar 19 ani, Anca Todoni va participa pe tabloul principal al unei competiții de mare șlem.

Așa cum Sport.ro anunța într-un material publicat la sfârșitul lunii mai, Anca Alexia Todoni este „o nouă stea pe cerul tenisului românesc.”

Cuvintele au fost demonstrate de performanțele incredibile semnate de jucătoarea din București, în turneul preliminar de la Wimbledon.

Anca Todoni, calificată pentru prima oară pe tabloul principal al unui turneu de mare șlem

  • Todoni e mai înaltă decât prima adversară pe care o va întâlni la Wimbledon, Elisabetta Cocciaretto (41 WTA). 

La doar 19 ani, Anca Todoni a reușit calificarea în turneul propriu-zis, iar în drumul său către primul Grand Slam nu a pierdut decât un set.

A fost 6-3, 6-2 cu Ekaterina Makarova (181 WTA), după care Anca Todoni a revenit impresionant în duelul cu Kimberly Birrell (132 WTA), câștigând scor 7-5, 6-4, după o manșă întâi pierdută după o oră de joc, în tiebreak, scor 6-7 (2). 

3 ore și 4 minute de joc nu au afectat-o decisiv pe Anca Todoni, care a revenit cu poftă de joc în finala calificărilor, în care a trecut de spanioloaica experimentată Nuria Parrizas-Diaz (166 WTA), scor 6-2, 6-4, după doar 76 de minute de joc. 


Artemon Apostu-Efremov, la Poveștile Sport.ro (29.04.2024)

  • O nouă stea pe cerul tenisului românesc! Bate la porțile Top 100 WTA: ”A urcat 500 de poziții într-un an”

În continuare, din noul val apar sportive care pot tinde la pătrunderea în prima sută mondială, iar un nume care a ajuns în atenția cunoscătorilor este Anca Todoni, din Timișoara, în vârstă de 19 ani, care recent a urcat pe locul 181 în circuitul de simplu.

În proiectul care o privește pe Todoni este implicat și Artemon Apostu-Efremov, care a fost invitat în emisiunea Poveștile Sport.ro. Antrenorul a vorbit despre cât de mult a evoluat sportiva, care are o înălțime de care trebuie să se folosească, după cum a declarat chiar Artemon Apostu-Efremov, 1.84 m.

Anca Todoni, în top 140 WTA

Într-un an, din vara trecută și până acum, Anca Todoni a urcat în jur de 700 de poziții, acum fiind pe poziția a 181-a în ierarhia WTA. În 2023, Todoni a câștigat patru competiții ITF: două de calibru W15, la Kranjska Gora și la București, și alte două de calibru W25, la Osijek și la Bistrița.

Cu 42 de victorii dintr-un total de 53 de meciuri oficiale jucate în sezonul 2023, Anca Todoni a impresionat cu două trofee ITF cucerite în două săptămâni consecutive la simplu.

Artemon Apostu-Efremov i-a făcut portretul Ancăi Todoni: ”Junioară foarte bună, o persoană deosebită, un profesionalism cum rar întâlnești”.

După victoria din întrecerea de la Osijek, Anca Todoni s-a impus și în competiția ITF W25 de la Bistrița, după o finală încheiată scor 7-5, 1-6, 6-2, în detrimentul croatei Lucija Ciric Bagaric (301 WTA la acel moment).

„Avem o colaborare de doi ani și jumătate. Am remarcat-o, o știam pentru că Adi Cruciat o cunoștea, sunt din același oraș, din Timișoara. Știu că lucram cu Simona când Adi mi-a zis să vin s-o văd. Îmi tot spunea de ea. Joacă bine, o junioare foarte bună, o persoană deosebită, un profesionalism cum rar întâlnești. Noi am crezut în ea de la început și am început proiectul împreună, cu Adi Cruciat, Adi Gavrilă. Suntem curioși cât de sus poate să meargă.

A dat BAC-ul anul trecut, la acel moment era locul 700-800, iar acum, după un an, e în top 200. Vom merge în calificări la Roland Garros, ceea ce nu e puțin lucru, e o realizare!

Are 1.84 m, dar poate fi un avantaj dacă te folosești de înălțime, dacă te dezvolți. Simona Halep are o înălțime mai mică și poți spune că e rapidă. Fiecare jucătoare are atuurile ei, trebuie să le valorifice!”, a spus antrenorul în emisiunea Poveștile Sport.ro, moderată de Andru Nenciu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!