VIDEO „Frec menta! De ce râdeți?” Clujenii au izbucnit în hohote de râs când Eugenie Bouchard a pronunțat expresii românești colorate
Eugenie Bouchard nu s-a ferit să pronunțe câteva dintre cele mai inventive expresii românești, la invitația organizatorilor Transylvania Open.
„Sunteți atât de ciudați!”, a spus Eugenie Bouchard, în timpul unui joc în care s-a implicat, în timpul Transylvania Open 2022. Rugată de organizatori să citească o serie de expresii românești, canadianca Eugenie Bouchard le-a găsit stranii pe cele mai multe dintre ele.
Când Genie Bouchard a citit zicala „frec menta”, reprezentanții Openului Transilvaniei au izbucnit în râs, făcând-o pe sportiva nord-americană să se întrebe despre motivul pentru care aceștia s-au amuzat atât de puternic.
„De ce râde lumea?”, s-a întrebat Eugenie Bouchard, când a citit zicala „a freca menta”
„Mă îmbăt cu apă rece,” a spus Genie Bouchard, râzând și catalogând românii drept „ciudați.”
„Nu are niciun sens pentru mine, dar o să continuăm, vreau să le citesc pe toate,” a spus Genie Bouchard, care a spus despre zicala „a-i fi frică de propria umbră” că ar fi singura care a avut o doză de sens.
Genie Bouchard a jucat un singur set la Cluj-Napoca
„Ce dracului!”, s-a exprimat Genie Bouchard, când a citit expresia „a umbla cu cioara vopsită”, neînțelegând proveniența acestei vorbe.
Eugenie Bouchard a jucat un singur set la Cluj-Napoca, retrăgându-se în meciul cu Anhelina Kalinina, acuzând probleme fizice.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News