VIDEO Dramă în meciul Ruse - Răducanu: românca, eliminată după două ore și jumătate, la Auckland

Dramă în meciul Ruse - Răducanu: românca, eliminată după două ore și jumătate, la Auckland Tenis

Gabriela Ruse și Emma Răducanu au jucat un meci pe muchie de cuțit, în primul tur la Auckland. 

Gabriela Ruse (26 de ani, 134 WTA) a fost învinsă de Emma Răducanu (21 de ani, 301 WTA), în runda inaugurală a competiției WTA 250 de la Auckland.

Finalista Openului Transilvaniei 2023 a revenit de la 0-1 la seturi în fața campioanei US Open 2021 și a salvat trei mingi de meci, dar nu a reușit să ducă la bun sfârșit întoarcerea de scor. Ruse s-a înclinat în fața britanicei, scor 3-6, 6-4, 5-7. 

  • Gabriela Ruse Eliminata De Emma Raducanu La Auckland 10

Gabriela Ruse, eșec dureros în fața Emmei Răducanu, în a doua zi a anului

  • Gabriela Ruse a salvat trei mingi de meci, în setul decisiv. 
  • Emma Răducanu a revenit cu victorie în circuitul WTA, după un an 2023 zbuciumat de accidentări și operații. 

Partida s-a întins pe durata a două ore și treizeci de minute de joc.

$11,610 va încasa Emma Răducanu, în urma acestui succes, în timp ce clasamentul WTA actualizat în timp real o vede urcând până pe poziția 299.  

În optimi, sportiva din Marea Britanie va primi replica Elinei Svitolina, care a eliminat-o pe Caroline Wozniacki, scor 6-4, 6-3. 


Gabriela Ruse: „Simona Halep a fost idolul meu toată viața”

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!