GALERIE FOTO Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la US Open 2024! Adversarele celor trei românce
Gabriela Ruse le acompaniază pe Jaqueline Cristian și Ana Bogdan pe tabloul principal al US Open 2024.
Gabriela Ruse (26 de ani, 123 WTA) a trecut cu brio de turneul preliminar al Openului American 2024.
Sportiva din România a pierdut un singur set în săptămâna premergătoare ultimului turneu de mare șlem al anului.
US Open 2024: Gabriela Ruse a avut cel mai mare noroc la tragerea la sorți
În finala calificărilor, Gabriela Ruse a trecut de Alexandra Eala (148 WTA), scor 3-6, 6-1, 6-4, după două ore și patru minute de joc.
În consecință, România va avea trei jucătoare pe tabloul principal al US Open 2024: Jaqueline Cristian, Ana Bogdan și Gabriela Ruse. Toate trei vor juca luni, 26 august, în prima zi de concurs.
Cristian, Bogdan și Ruse vor juca luni, în prima zi de concurs la US Open
În runda inaugurală, Gabriela Ruse va primi replica austriecei Julia Grabher, iar Ana Bogdan va avea reeditarea sfertului de finală „nebunesc” de la Transylvania Open, cu Arantxa Rus.
Nu în ultimul rând, Jaqueline Cristian va avea cea mai dificilă misiune de înfruntat, într-un duel cu Daria Kasatkina.
„Cum vedeți viitorul Simonei Halep?” Steffi Graf i-a răspuns Andreei Esca la întrebarea momentului în tenisul românesc
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News