VIDEO EXCLUSIV Gabriela Ruse surprinde după performanța carierei de la US Open: "Nu am știut că am minge de meci. Am avut un mic șoc"

Gabriela Ruse (26 de ani) a obținut la US Open cel mai bun rezultat din carieră la un turneu de Grand Slam, calificare în turul 3 pe tabloul principal.

Venită din calificări, Ruse a trecut pe tabloul principal de Julia Grabher (6-2, 6-4) și de Barbora Krejcikova, a opta favorită a turneului, deținătoarea trofeului de la Wimbledon (6-4, 7-5). Românca a ratat dramatic calificarea în optimi după 6-4, 1-6, 6-7 (8) contra ibericei Paula Badosa, favorita numărul 28 de la US Open.

Gabriela Ruse, după meciul dramatic cu Paula Badosa de la US Open 2024: "Nu am știut că am minge de meci"

Gabriela Ruse a revenit duminică dimineață în România și a mărturisit că nici măcar nu și-a dat seama în setul al treilea că beneficiază de minge de meci. Era 5-4 pentru jucătoarea noastră în decisiv, însă Badosa a întors și a trimis duelul în super tiebreak, unde s-a impus cu 10-8.

"Sincer, mă simt ca și cum am câștigat acest meci. N-am niciun regret. Am jucat extraordinar și sunt foarte mândră de tot ceea ce am obținut în America. Sigur, îmi pare rău că nu m-am calificat în turul al patrulea, dar cred că am arătat un joc excelent și sunt foarte încrezătoare pentru următoarele turnee.

Am venit din calificări. Clar, nu m-am gândit că voi ajunge atât de departe. Am și căzut destul de prost, am jucat cu două adversare aflate într-o formă foarte bună. M-am simțit foarte bine în America, îmi place foarte mult New York, îmi place foarte mult US Open și cred că s-a văzut asta.

Sincer, așa cum am vorbit și cu echipa mea după meci, eu n-am știut că am avut minge de meci. Am fost foarte concentrată pe fiecare minge, să mă bucur de fiecare moment pe teren, iar când arbitra a strigat 5-5 am avut un mic șoc, am realizat că a fost minge de meci. Ea cumva m-a grăbit atunci. S-a văzut experiența pe care o are, dar n-am absolut niciun regret. Cred că este un plus pentru mine", a spus Gabriela Ruse, pentru PRO TV.

După meci, Paula Badosa (29 WTA) s-a declarat foarte surprinsă de nivelul ridicat al româncei și a spus că a avut impresia că joacă împotriva fostului lider mondial Simona Halep. "Clar, e un compliment să fiu asemănătă cu Simona Halep. Îi mulțumesc foarte mult, mă bucură acest lucru. Cu siguranță o aștept pe Simona înapoi în circuit. Nu mai știu nimic de ea, dar cred că își dorește foarte mult să revină. Sper să fie sănătoasă și să revină pe arenele mari", a fost reacția Gabrielei.

La meciul cu Paula Badosa, Gabriela Ruse a fost susținută din tribune de fosta mare gimnastă Nadia Comăneci: "Chiar am vorbit cu dânsa, mi-a scris și m-a emoționat pentru că sunt o mare fană a ei. M-a bucurat enorm", a fost reacția lui Ruse.

Gabriela Ruse revine în top 100 WTA

Pentru cele cinci victorii adunate în turneul preliminar și pe tabloul principal, Ruse și-a asigurat, în configurația WTA LIVE, un salt de 25 de locuri, care o împinge înapoi în prima sută mondială și o clasează pe poziția 97.

  • 215.000 de dolari este premiul oferit la US Open pentru sportivele care ajung în turul 3

"Am intrat în top 100. Înseamnă foarte mult. Am muncit extrem de mult în ultimele șase luni, mai ales după accidentarea de la Australian Open. Sunt foarte bucuroasă că mi-am atins țelul chiar înainte de a se sfârși anul.

Mi-a fost greu să accept faptul că nu am participat la Jocurile Olimpice, mai ales că am fost într-o formă excelentă la dublu, făcusem rezultate foarte bune la Roland Garros, dar, până la urmă, ăsta e sportul și nu poți rămâne cu regretul ăsta", a mai spus Gabriela Ruse.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!