Simona Halep (33 de ani) a încheiat socotelile cu sportul de performanță, la începutul anului, după ultima ei partidă la Transylvania Open, la Cluj. Din păcate, cariera ei a fost „pătată“ de scandalul de dopaj care a scos-o din circuit, timp de un an și 7 luni, începând cu august 2022.

Despre acest caz s-au scris rânduri întregi și, dacă într-o primă fază, Halep a fost criticată pentru neglijența de care a dat dovadă, când s-a lăsat pe mâna unui staff care a ruinat-o, ulterior, văzând cum au fost tratate cazuri similare de dopaj, cu Swiatek și Sinner în prim-plan, opinia publică s-a schimbat, în mare măsură, în favoarea jucătoarei din România. Pentru că, din păcate, a existat un dublu-standard îngrozitor în judecarea acestor cazuri.

Ce e și mai revoltător e că Halep a avut parte de acest tratament nedrept nu doar pe durata suspendării ei, dar și în acest an, înainte de a-și anunța retragerea din tenis. Prezent la Digi Sport, avocatul Simonei, Bogdan Stoica, tocmai a relatat un caz despre care detaliile s-au aflat în premieră.

Sancționată pentru că a dat share la o postare!

Cel mai grav e altceva. Acceptăm că Simona a fost contaminată, acceptăm sancțiunea de nouă luni (n.r. – dată la TAS, după apelul depus de Halep la suspendarea inițială de 4 ani), care ar fi expirat în iulie 2023. Ar fi reluat revenirea în circuitul WTA de pe locul 54! Era cu totul altceva. Ne-am dus și am făcut o cerere la WTA să i se dea locul înapoi și punctele din momentul încetării suspendării pentru că situația ei e similară unuia condamnat pe nedrept pentru încă nouă luni. Am fost refuzați“, și-a început Bogdan Stoica relatarea.

Cu un cinism incredibil, Simona, dezamăgită fiind în decembrie de toată situația în care cele două dosare ale lui Swiatek și Sinner fuseseră tratate complet diferit, a dat share la o postare a cuiva care menționa membrele comitetului jucătoarelor WTA care, chipurile, s-ar fi opus acordării ranking-ului. În mai puțin de 24 de ore, atenție, nu a postat ea nimic, a dat un like sau share, ce a făcut ea.... În mai puțin de 24 de ore, Simona a primit o hârtie scrisă din partea WTA în care o sancționau, pentru că ea nu are voie să facă asta pentru că afectează imaginea WTA și a membrelor comitetelor jucătoarelor. Nu era retrasă încă. Un asemenea cinism... E ceva incredibil. A fost un avertisment scris“, a dezvăluit avocatul Bogdan Stoica.

Halep, victima unei nedreptăți înfiorătoare

În momentul în care Simona și-a anunțat retragerea din tenis, în februarie 2025, Sport.ro a publicat un material intitulat „Nedreptatea care a distrus-o pe Halep: Simona a fost victima unei situații șocante, fără precedent în tenis“. La acest caz a făcut referire acum, parțial, și avocatul Bogdan Stoica. Ce s-a întâmplat însă concret?

Potrivit deciziei TAS, suspendarea Simonei pentru dopaj a fost de doar 9 luni. În realitate însă, ea a stat pe tușă un an și 7 luni până a parcurs toate etapele până la verdictul TAS.

Potrivit hotărârii TAS, constănțeanca ar fi trebuit să revină pe teren pe 6 iulie 2023. Doar că, în acel moment, Halep nu primise nici măcar prima decizie, cea cu suspendarea de 4 ani, dată de Sport Resolutions.

Problema e că, dacă ar fi fost luată în calcul data revenirii ei, pe baza deciziei TAS, Halep ar fi trebuit să aibă 900 de puncte, când și-a reluat cariera. Cu acest total, ea ar fi ocupat locul 54 în lume. Și ar fi putut juca direct pe tabloul marilor competiții, inclusiv cele de Grand Slam.

Din păcate, Simona n-a primit niciodată aceste 900 de puncte, pe care le-ar fi avut în iulie 2023. Pentru simplul motiv că o asemenea situație n-a fost prevăzută în regulament! De asemenea, după cum a explicat acum și avocatul Bogdan Stoica, și Comitetul Jucătoarelor s-a opus unei decizii prin care Simona să-și recupereze locul în clasamentul WTA (54), ceea ce întărește și mai mult ideea că românca a fost victima unei nedreptăți înfiorătoare.