2024 ar fi trebuit să fie anul care să o readucă pe Simona Halep (33 de ani) în marile turnee de tenis, după ce TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj, de la 4 ani la 9 luni. Cel puțin, asta au sperat să vadă fanii înfocați ai fostului lider mondial. Din păcate, realitatea a fost foarte diferită de aceste așteptări ultraoptimiste.
Halep a mers din greșeală în greșeală, și-a grăbit revenirea pe teren, s-a accidentat grav, l-a angajat pe spaniolul Carlos Martinez ca antrenor, apoi a renunțat la el, a apelat la Daniel Dobre, s-a chinuit să se refacă fizic și, într-un final, a pus capăt sezonului actual. Cu un bilanț dezolant: o victorie, patru înfrângeri. Cu precizarea că o partidă, cea cu Kessler la Paris, nici n-a dus-o până la capăt, abandonând în setul doi din motive medicale.
Pe fondul acestei situații, în cel mai recent clasament WTA, Halep ocupă locul 876, cu doar 27 de puncte. Și cu perspective sumbre, impresia generală fiind că „Simo“ e mai aproape de retragere decât de o revenire în top.
Tot mai puține românce în Top 100
Chiar dacă România a jucat, recent, în Billie Jean King Cup, în turul I, aceasta fiind o participare istorică, în premieră, pentru fetele noastre, viitorul sportului-alb nu sună tocmai bine la noi. Pentru că nu prea mai vin jucătoare de top din spate. Așa se și explică faptul că avem tot mai puține jucătoare în Top 100 mondial. De obicei, în această zonă a clasamentului, aveam între trei și patru sportive. Acum, în clasamentul publicat astăzi, avem doar trei fete în Top 100, după cum se poate vedea mai jos:
70 – Sorana Cîrstea 914 puncte
81 – Irina Begu 853 de puncte
85 - Jaqueline Cristian 832 de puncte
115 – Ana Bogdan 653 de puncte
119 – Anca Todoni 635 de puncte
128 – Gabriela Ruse 583 de puncte
192 – Miriam Bulgaru 366 de puncte
245 – Patricia Țig 288 de puncte