HALEP, OUT DE LA FED CUP // "Sunt epuizata, piciorul drept e umflat!" Simona isi prelungeste PAUZA din cauza accidentarii
Simona Halep a anuntat ca nu poate sa joace in meciul de FED Cup cu Canada din cauza accidentarii si oboselii de la Australian Open.
Simona i-a dezamagit pe fanii romani care asteptau sa o vada pe viu la Cluj in partida cu Canada. Ea spune insa ca nu s-a recuperat dupa accidentare si are nevoie de repaus si tratament.
"Sunt epuizata inca si am probleme la piciorul drept. Este inca umflat si trebuie sa fac pauza, sa fac tratament zi de zi, iar eu niciodata nu am fost la echipa de FED Cup accidentata", a spus Simona Halep intr-un interviu realizat de Andreea Esca pentru ProTV.
Ana Bogdan a inlocuit-o deja pe Simona in echipa de Fed Cup, a anuntat Florin Segarceanu, capitanul nejucator.
"Astazi, parctic, si-a luat o decizie. In primul rand a fost decizia Simonei si a staff-ului ei. Si-au dat seama ca nu poate sa participe la acest meci, si, nefiind complet refacuta si exista riscul unei accidentari mai grave pe termen lung.
In acest moment am luat decizia de a o coopta in lot pe Ana Bogdan", a spus Florin Segarceanu pentru ProTV.
Halep merge la Cluj sa le faca galerie fetelor. "O sa vina la meci sa le sustina pe fete din tribuna. Legat de plecarea de maine - ea nu o sa vina maine cu fetele. O sa vina la sfarsitul saptamanii... joi sau cel tarziu vineri", a mai spus capitanul nejucator.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News