VIDEO Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 7-6, în finala US Open 2022: prima jucătoare a lumii devine triplă campioană de Grand Slam! 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 7-6, în finala US Open 2022: prima jucătoare a lumii devine triplă campioană de Grand Slam!  Tenis

Iga Swiatek a învins-o pe Ons Jabeur, scor 6-2, 7-6 (5), ajungând la al doilea titlu de mare șlem câștigat în acest an. 

Finala US Open 2022
Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 7-6


Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 7-6 în setul 2. Game, set, meci & trofeu, Iga Swiatek! Liderul WTA devine triplă campioană de Grand Slam, adăugând celor două titluri cucerite la Paris, în 2020 și 2022, un prim trofeu de mare șlem cucerit pe suprafață hard. 

  • Iga Swiatek Ons Jabeur Finala Us Open 2022

Swiatek devine prima poloneză care se impune la New York și își încununează un sezon excelent în SUA, după ce, în primăvară, jucătoarea europeană s-a impus în turneele WTA 1000 de la Indian Wells și Miami. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 6-6 în setul 2. Tiebreak! Setul doi ajunge în punctul maxim de tensiune, după o primă minge de meci ratată de Iga Swiatek. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 5-4 în setul 2. Hold uriaș semnat de Iga Swiatek, care se așază într-o poziție din care ar putea deveni triplă campioană de Grand Slam, printr-un singur break. Trei mingi de break ratate de Jabeur în acest game, dintre care două, consecutive.  

Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 4-4 în setul 2. Iga Swiatek se vede egalată la patru, într-un prim moment cu adevărat dificil de gestionat, emoțional, pentru poloneză. Forma de moment îi aparține în aceste clipe tunisiencei, care are de partea sa și dorința publicului de a vedea un set decisiv jucat în această finală. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 4-3 în setul 2. Ons Jabeur o depășește cu un spirit de luptă impresionant pe Iga Swiatek, recuperându-și încă o dată break-ul și având o nouă șansă de a servi pentru egalare, la reluarea jocului. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 4-2 în setul 2. Iga Swiatek se ține tare și blochează valul de revenire al tunisiencei, distanțându-se din nou la două game-uri avans, în setul doi. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 3-2 în setul 2. Break reușit de Ons Jabeur, într-un moment sensibil al finalei, care se poate dovedi de cotitură, din punct de vedere psihologic.

Apar primele lovituri executate cu îndoială de Iga Swiatek, în timp ce mobilitatea în teren a africancei începe să se fluidizeze, conform așteptărilor, în contextul în care nu mai are prea multe de pierdut. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 3-1 în setul 2. Seria de șase game-uri consecutive câștigate de Iga Swiatek este oprită de Ons Jabeur, dar s-ar putea să fie mult prea târziu pentru tunisiancă. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 3-0 în setul 2. Un passing shot al Igăi Swiatek ajunge pe linie, spre frustrarea enormă a tunisiencei Ons Jabeur.

Prezentă într-a doua finală de Grand Slam la rând, Jabeur oferă senzația că regresează în a-și gestiona emoțiile într-un ultim act, dar, mai presus de emotivitate se relevă inabilitatea tactică a africancei de a învârti raportul de forțe în favoarea sa. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 2-0 în setul 2. Sufocant! Iga Swiatek ia mingile din ce în ce mai devreme, iar Ons Jabeur se vede condusă cu break din nou. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2, 1-0 în setul 2. Swiatek rezistă în game-ul de deschidere al manșei secunde și își continuă cu perseverență drumul către al treilea titlu de Grand Slam. Este așteptată reacția lui Ons Jabeur, care a prestat mediocru la serviciu, tocmai arma care a făcut-o să strălucească în această ediție a Openului American. Până în finală, Jabeur a servit 34 de ași. 


Iga Swiatek - Ons Jabeur 6-2 în setul 1. Game & prim set, Iga Swiatek! Jucătoarea din Polonia a adunat 11 winnere în manșa întâi, în care a impus ritmul, a dictat punctele direcțional și a avut inițiativa în joc, oferind impresia că nu joacă o finală, ci un simplu meci în care nu ar avea niciun motiv să nu își respecte planul de joc, pe un posibil fond puternic emoțional.

Dacă Swiatek a pus 90% din primele serve în teren în manșa întâi, Jabeur s-a oprit la procentul cu numărul 48, ilustrând marea discrepanță decisivă a primului set. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 5-2 în setul 1. Serviciu monstruos de bun al Igăi Swiatek, care ajunge la trei game-uri în față, în finalul setului. 90% din primele servicii ale polonezei au aterizat în teren, iar Swiatek a câștigat 63% din punctele jucate cu prima servă împotriva tunisiencei Ons Jabeur, una dintre cele mai bune returnere din lume. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 4-2 în setul 1. Iga Swiatek revine cu break în avantaj, după un game echilibrat, în care forehand-ul cu spin al tunisiencei Jabeur a început să fie interpretat previzibil de către poloneză. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 3-2 în setul 1. Ons Jabeur revine în primul set și recuperează deficitul break-ului, la jumătatea manșei, cu un forehand direct câștigător care atrage ropote de aplauze din partea publicului prezent pe Stadionul Arthur Ashe. 

Iga Swiatek - Ons Jabeur 2-0 în setul 1. Primul break al finalei este reușit de liderul mondial, pe fondul unui joc temător afișat de adversară, care își cedează serva fără să câștige vreun punct. 


Ons Jabeur luptă pentru primul titlu de mare șlem al carierei, în timp ce Iga Swiatek va juca pentru al treilea trofeu de acest calibru. Poloneza se află la a treia finală de Grand Slam, pe când tunisianca o joacă pe a doua. 

Scorul întâlnirilor directe dintre Iga Swiatek și Ons Jabeur este egal, 2-2. 


Prmele jucătoare în clasamentul WTA LIVE, Iga Swiatek (21 de ani, 1 WTA) și Ons Jabeur (28 de ani, 5 WTA) vor disputa ultimul act al Openului American, ediția 2022.

În semifinale, tunisianca Jabeur a dispus cu sânge rece de cea mai în formă jucătoare a verii, Caroline Garcia, pe care a învins-o scor 6-1, 6-3, în doar 66 de minute, anulând moralul adus franțuzoaicei de cele 31 de succese bifate în precedentele 35 de meciuri directe.

Ons Jabeur, prima jucătoare care joacă două finale de Grand Slam consecutiv, de la Serena Williams, în 2019

Jabeur a pus doar 43% din primele serve în teren, dar, cu toate acestea, a servit opt ași, spre deosebire de Caroline Garcia, care a servit cu o constanță de 72% cu prima servă, dar a reușit doar doi ași. 

21-12 a fost raportul loviturilor direct câștigătoare, în fața jucătoarei africane, iar cele 23 de erori neforțate comise de Garcia (15 pentru Jabeur) au fost suficiente pentru ca Jabeur să încheie semifinala cu 33% mai multe puncte câștigate. 

Iga Swiatek, revenire extraordinară în semifinala cu Aryna Sabalenka

Învinsă în finala turneului de la Wimbledon de către Elena Rybakina, Ons Jabeur va căuta primul titlu de mare șlem al carierei, în timp ce Iga Swiatek își va dori să adauge un al treilea trofeu de Grand Slam în palmares, după cele ridicate la Roland Garros, în 2020 și 2022. 

A doua semifinală a avut mult mai mult dramatism, liderul WTA, Iga Swiatek reușind să revină de la 0-1 la seturi împotriva bielorusei Aryna Sabalenka.

Partida disputată timp de 131 de minute s-a încheiat scor 3-6, 6-1, 6-4, Iga Swiatek așteptând cu răbdare cele 44 de greșeli neforțate ale Arynei Sabalenka (31 pentru Swiatek), diferența de 13 lovituri eronate reprezentând tocmai ecartul totalului punctelor câștigate în acest meci, favorabil polonezei, 90-77. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!