Ilie Năstase, despre Djokovic: „Mi s-a părut dubios tot ce a făcut el! E vina lui pentru situația asta.”

Ilie Năstase, despre Djokovic: „Mi s-a părut dubios tot ce a făcut el! E vina lui pentru situația asta.” Tenis

Ilie Năstase afirmă că vina îi aparține lui Novak Djokovic, completarea greșită a formularului fiind dubioasă, în opinia primului număr 1 ATP. 

Ilie Năstase a declarat că nu este de acord cu maniera în care Novak Djokovic a intrat pe teritoriul Australiei. Fostul mare tenismen român a precizat că nu și-ar fi asumat riscurile preluate de actualul lider ATP, în contextul în care sârbul nu este vaccinat. 

Dublul campion de Grand Slam în proba de simplu crede că Novak Djokovic va fi nevoit să se vaccineze, în cele din urmă, pentru a putea participa la Roland Garros, Wimbledon și US Open, dar situația rămâne de urmărit, în condițiile în care și-a creat o imagine extraordinară în rândul anti-vacciniștilor, ca urmare a acestui scandal. 

  • Ilie Nastase Despre Djokovic Zva Trebui Sa Se Vaccineze Dar O Sa Aiba O Imagine Extraordinare Printre

Ilie Năstase: „Dacă mie mi se spune că trebuie să fac ceva, înseamnă că așa trebuie să fac, chiar dacă sunt cel mai bun din lume.”

„Dacă nu i se permite să intre în țară, e și vina lui pentru toată această situație. Eu nu m-aș fi suit în avion, n-aș fi riscat ce a riscat el.

Oficialii turneului i-au zis: «Hai, vino așa, poate găsim o dispensă». A riscat și uitați ce s-a întâmplat. Mi s-a părut dubios tot ce a făcut cu acel formular, pe care l-a completat altcineva. Nu-l dai pe mâna altcuiva să-l completeze, nu știe ăla ce ai făcut tu în ultimele 14 zile. 

Dacă mie mi se spune că trebuie să fac ceva, înseamnă că așa trebuie să fac, cu toate că sunt cel mai bun din lume”, a declarat Ilie Năstase pentru GSP

Ce va face Novak Djokovic la Grand Slam-urile următoare? 

„Probabil că la Roland Garros, Wimbledon sau US Open va trebui să respecte ce i se cere. Plus că turneele respective vor lua măsuri pentru a nu se mai ajunge aici.

Nu cred că Djokovic va fi afectat psihic. Dacă era lăsat sa joace, n-avea treabă. El e puternic. Unii vor fi de partea lui pentru ce a făcut, alții contra lui. O să aibă o imagine extraordinară printre cei nevaccinați”, a adăugat primul număr 1 ATP. 

Ilie Năstase nu îl consideră pe Nadal favorit la câștigarea turneului 

„Sunt mulți favoriți acum în turneu. Oricum, băieților tineri a început să nu le mai fie frică de Djokovic, de Nadal, s-au mai schimbat lucrurie. Nu cred că Nadal e favorit acum,” a completat Ilie Năstase.

În absența lui Novak Djokovic, Daniil Medvedev este principalul favorit la câștigarea Australian Open 2022, urmat de Alexander Zverev, Stefanos Tsitsipas, Andrey Rublev și Rafael Nadal în clasamentul capilor de serie. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!