Ilie Năstase (78 de ani) s-ar fi așteptat ca Simona Halep să primească wildcard la Wimbledon, în acest an.
Primul număr unu ATP din Era Open crede că sportiva din Constanța și-a greșit abordarea în ce privește revenirea în circuit. Năstase crede că Halep pierde timp încercând să joace la turnee WTA 125k, cum a fost cel de la Hong Kong.
Ilie Năstase, despre Simona Halep la WTA 125k Hong Kong: „E o mare greșeală. Ce vrea să demonstreze?”
„Eu mă așteptam să joace la Wimbledon! Ce turneu e ăsta la Hong Kong?! Nu înțeleg! Am vorbit și cu domnul Țiriac.
A fost numărul 1 mondial, ce-ți mai trebuie să joci la Hong Kong?! E o mare greșeală! Ce vrea să demonstreze, că nu înțeleg? A fost numărul 1, nu? Așa gândeam când jucam.
„Cu ce o ajută dacă are o victorie în plus. Nu are ce să demonstreze.”
Nu știu care e ideea. Că vrea să vadă dacă poate să revină? Trebuie să se ducă într-un turneu puternic, pentru a putea să-și dea seama unde este ca valoare.
Cu ce o ajută dacă câștigă un meci de tenis în plus? N-are ce să demonstreze ea,” a declarat Ilie Năstase, pentru prosport.
Simona Halep a jucat două meciuri la Hong Kong. A învins-o pe Arina Rodionova, în runda inaugurală, după care a pierdut în fața Annei Blinkova, scor 6-2, 6-1.