FOTO ȘI VIDEO Imaginile săptămânii la Melbourne: Gabriela Ruse și Marta Kostyuk au valsat pe teren după o victorie obținută dramatic

Imaginile săptămânii la Melbourne: Gabriela Ruse și Marta Kostyuk au valsat pe teren după o victorie obținută dramatic Tenis

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, printre cele mai expresive jucătoare de dublu din tenisul feminin.

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk formează una dintre cele mai spectaculoase perechi de dublu feminin din cadrul Australian Open 2025.

Echipa româno-ucraineană impresionează pe teren nu doar în timpul schimburilor de mingi, ci și în pauzele dintre puncte ori prin modul în care celebrează victoriile.

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, muncă și distracție intense, la Melbourne

După trei succese legate pe tabloul principal al probei de dublu feminin la Melbourne, Ruse și Kostyuk au sărbătorit calificarea în sferturile de finală printr-un vals făcut chiar pe suprafața de joc.

După trei ore și zece minute de luptă împotriva echipei Hanyu Gao / Alexandra Panova, pe care Kostyuk și Ruse au depășit-o scor 7-5, 4-6, 7-6 (6), sportiva din țara noastră a invitat-o la un dans improvizat pe ucraineanca Marta Kostyuk.

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, gesturi și reacții savuroase, în timpul meciurilor

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk le-au învins, în ediția 2025 a Openului Australian pe Destanee Aiava / Maddison Inglis cu 6-4, 7-6 (2), după care au confirmat succesul împotriva echipei mai experimentate, formate din Ellen Perez și Elise Mertens, învinse cu 6-4, 6-4.

În optimi, Ruse și Kostyuk au jucat timp de 190 de minute pentru a-și asigura un loc în sfertul de finală programat marți, 21 ianuarie, după ora 03:30, împotriva perechii Su-Wei Hsieh / Jelena Ostapenko.

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk

  • Ruse kostyuk dublu ao 2025

Ruse și Kostyuk, de două ori semifinaliste în turneele de mare șlem

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk au fost semifinaliste în Openul Australian, în urmă cu doi ani. Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova, din Republica Cehă le-au eliminat în penultimul act competițional, într-un meci în care Kostyuk și Ruse și-au apropiat doar patru game-uri.

În turneul de la Roland Garros de anul trecut, Ruse și Kostyuk au fost din nou la un pas de o finală de Grand Slam, dar au sfârșit învinse în semifinalele probei de dublu de italiencele Sara Errani și Jasmine Paolini, după un prim set câștigat la unu. Errani și Paolini au revenit, scor final 1-6, 6-4, 6-1.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!