GALERIE FOTO În tenis nimic nu e imposibil: jucătoarea eliminată de la Australian Open a ajuns în turul trei al competiției

În tenis nimic nu e imposibil: jucătoarea eliminată de la Australian Open a ajuns în turul trei al competiției Tenis

Eva Lys (23 de ani) oferă cele mai improbabile surprize în prima săptămână de concurs la Australian Open 2025.

Clasată pe locul 128 în clasamentul mondial, Eva Lys din Germania s-a calificat în turul trei al competiției propriu-zise, la exact o săptămână după ce pierdea în finala calificărilor Openului Australian.

Învinsă de numărul 195 mondial, Destanee Aiava, în ultimul tur al calificărilor, Eva Lys a beneficiat de statutul de pierzătoare norocoasă, apărând pe tabloul principal pe ultima sută de metri, în urma unei retrageri a Annei Kalinskaya.

Eva Lys, eliminată în finala calificărilor Openului Australian, în urmă cu o săptămână

Cu biletul de retur rezervat deja, Eva Lys a aflat cu doar câteva minute înaintea startului meciului din primul tur că va avea drept de joc pe tabloul principal.

În meciul cu Kimberly Birrell (101 WTA), din Australia, Eva Lys și-a transformat norocul în succes, impunându-se cu 6-2, 6-2, în doar 70 de minute de joc. 

Eva Lys

  • Eva lys pumn strans victorie to 23 racheta

Germanca, pentru prima dată într-un tur trei al unei competiții de mare șlem

În turul secund, Eva Lys a confirmat forma bună și a eliminat-o pe Varvara Gracheva (69 WTA), scor 6-2, 3-6, 6-4, la capătul a două ore de joc.

Mai bogată cu 174,000 de euro, prin calificarea în turul trei la Melborune, Eva Lys nu doar că a stabilit un record de carieră, în turneele de mare șlem, dar în clasamentul WTA este programată să urce șaptesprezece locuri, în urma celor două succese bifate în Australian Open 2025.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!