Încă o reformă drastică în tenis: ATP-ul le va permite antrenorilor să își facă meseria în timpul meciurilor
Antrenorilor li se va permite un impact mai notabil în timpul meciurilor care vor fi jucate în circuitul ATP, începând cu data de 11 iulie.
Sfârșitul turneului de la Wimbledon, care va avea loc duminică, în data de 10 iulie va marca începutul unei perioade curioase, în tenisul masculin, după ce oficialii ATP au decis legalizarea coaching-ului în timpul meciurilor.
Perioada de probă a noii adiții care poate schimba semnificativ nu doar cursul unor partide, ci și spectacolul oferit telespectatorilor va include US Open, ultimul turneu de mare șlem al anului, dar și ediția 2022 a Turneului Campionilor, programată la mijlocul lunii noiembrie.
Antrenorii vor avea mai multe libertăți în ATP, începând cu data de 11 iulie
Antrenorii vor avea voie să ofere indicații atât timp cât se așază în scaunele pregătite de organizatori, iar sfaturile nu întrerup jocul sau nu încurcă adversarul.
Indicațiile verbale vor fi permise doar atunci când propriul jucător se va afla de partea apropiată a tribunei în care se află antrenorul, în timp ce semnalele manuale vor fi permise în orice moment al jocului.
Oficialii ATP vor decide, la finalul anului, dacă noua idee implementată va merita să fie prelungită în sezonul 2023.
Andrei Pavel, în emisiunea Poveștile Sport.ro: „Am dormit în vestiar, până să încep meciul.” Andrei Pavel nu regretă fuga de la Roland Garros, cu ocazia nașterii fiului său
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News