GALERIE FOTO Încă poate! Victorie dramatică pentru Rafael Nadal, la Bastad. Alcaraz zâmbește

Marcu Czentye
Data publicarii: Joi 18 Iulie 2024, 11:05
Data actualizarii: Joi 18 Iulie 2024, 11:11

Nadal, trei victorii la rând, în turneul ATP 250 de la Bastad. 

În zilele în care Carlos Alcaraz (21 de ani) își trage sufletul după „dubla Paris - Londra”, Rafael Nadal a revenit în circuitul ATP cu trei victorii la rând.

Spre fericirea viitorului partener de dublu, cu ocazia Jocurilor Olimpice, Nadal (38 de ani) nu pare afectat de vârstă și se arată chiar și acum suficient de competitiv pentru a bifa rezultate deosebite în tenisul profesionist.

Nadal, revenire în stilul caracteristic. A salvat minge de meci

Alături de Casper Ruud, jucătorul pe care l-a învins în finala Roland Garros 2022, Nadal a pătruns în semifinalele probei de dublu de la Bastad și a făcut performanța într-o manieră dramatică.

6-4, 3-6, 12-10 a fost scorul final al confruntării cu Roman Safiullin și Theo Arribage, iar Ruud și Nadal au demonstrat o reziliență psihică extraordinară, salvând minge de meci, la 10-9 pentru adversari, în super tiebreak-ul setului decisiv.

Pregătiri intense pentru Jocurile Olimpice, unde Rafael Nadal vânează a treia medalie de aur a carierei

În proba individuală, Rafael Nadal va fi testat și mai serios, în meciul cu Cameron Norrie, britanic clasat pe locul 42 mondial.

Meciul va avea loc în faza optimilor de finală ale turneului ATP 250 din Suedia. 

Spre deosebire de Carlos Alcaraz, care va debuta la Olimpiadă, Rafael Nadal are deja în palmares două medalii de aur. Pe prima a cucerit-o la Beijing, în 2008, în proba de simplu, iar pe a doua, opt ani mai târziu, alături de Marc Lopez, în proba de dublu masculin, după o finală jucată împotriva românilor Florin Mergea și Horia Tecău


Finala EURO 2024 | Rezumat Spania - Anglia 2-1

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!